[ X ]
Exclusiv8 Aprilie 2019 09:00

Dan Perciun despre primele sale acţiuni în calitate de deputat   

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul în fracțiunea „PAS, Blocul ACUM”, Dan Perciun a fost întrebat care vor fi primele sale acțiuni în această postură. 

„În Parlament voi purta câteva pălării – pe de o parte voi lucra pentru a îndeplini cele 5 mari angajamente ale Blocului și, totodată, urmează să implementez promisiunile pe care le-am făcut alegătorilor din circumscripție. În primele 3 luni de activitate planific să contribui la elaborarea și promovarea pachetului de legi pentru dezoligarhizarea țării, să lucrez la inițiative legislative în domeniul educației, tineretului și ocrotirii sănătății. Am pornit deja procesul de documentare referitor la impactul noii legii a salarizării unitare a bugetarilor asupra lucrătorilor din educație și în scurt timp, alături de colegi, vom veni cu amendamente. În paralel, muncim la o propunere adresată Guvernului pentru reducerea birocrației în școli. Totodată, am început consultările cu reprezentanți ai societății civile referitor la situația în sistemul medical. Prima inițiativă legislativă în acest domeniu va viza studenții la medicină, iar ulterior vom demara elaborarea unei set de inițiative mai ample care să contribuie la rezolvarea problemei cadrelor în sistem”, a declarat el.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...