Președintele Partidului Social Democrat din Moldova (PSDM), Victor Șelin, într-o postare pe o rețea de socializare, propune câteva soluții privitor la ceea ce se poate de făcut, într-un an, pentru a începe salvarea satelor moldovenești.
După cum informează TRIBUNA, Victor Șelin propune 5 pași.
„Unu – să fie returnată viza de reședință și nu se permită liber trecerea cu traiul în oraș; doi – să interzică creșterea numărului de locuințe din Chișinău; trei – să se permită deschiderea de întreprinderi profitabile în sat; patru – să fie stimulați investitorii să facă investiții în regiuni, să ofere satelor apă, gaz și canalizare; cinci – să se ofere subvenții pentru reconstrucția caselor din sat, să se investească în grădinițe și școli din sat, să se dea un salariu mare profesorilor și medicilor din sat. Acestea sunt soluții simple, care pot fi implementate începând cu anul 2019! Da, folosiți morcovul și bastonul, dar salvați satul și țara!”, a scris Șelin.
Andriana Cheptine







