[ X ]
[ X ]
Exclusiv14 Martie 2019 10:00

Ex-deputat: Nu am nici sentimentul de împlinire, nici de resemnare după acest mandat

Ex-deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vadim Pistrinciuc susține că, nu-i este ușor să-şi aprecieze mandatul, mai ales ultimii doi ani. Despre aceasta Vadim Pistrinciuc a declarat pentru TRIBUNA, fiind  solicitat să dea o scurtă apreciere cum a fost acest mandatul de ales al poporului.

„Dacă ar fi să încep cu ceva pozitiv, ar fi că, în pofida stăruințelor unora, în Parlamentul Republicii Moldova totuși a fost opoziție, mă refer la colegii mei de partid, dar și la alți deputați, care nu au cedat nici presiunilor, nici disperării. Cuiva poate să-i pară puțin, poate. În condițiile în care Moldova, cetățenii pierd în fiecare zi o „bucată” de libertate, democrație, nevoia de un parlament cu aleși care să fie vocali și luptători este și mai mare”, a precizat el.

Referindu-se la partea tristă, Vadim Pistrinciuc a mențion1at că, din păcate, în ultimii ani Moldova a pierdut și puținul pe care îl avea: dreptul de a se numi democrație, fie și electorală.

„Parlamentul nu a reușit să se opună degradării democrației, a libertăților și drepturilor omului, nu a reușit să oprească controlul instituțiilor de stat. Este un lucru trist și păcat că cei care guvernează țara în ultimii trei ani nu înțeleg că a trăi într-un balon de săpun, într-o realitate paralelă, conducând o țară, afectează nu doar prezentul, dar și viitorul acestei țări. La drept vorbind, puține au fost ocaziile când astfel de subiecte puteau fi cel puțin dezbătute în Parlament. Sub „acoperirea” procedurilor și a interesului etern pentru țară, Parlamentul a fost lipsit de multe dezbateri utile. Așa că nu am nici sentimentul de împlinire, nici de resemnare după acest mandat. Cred cu tărie că lucrurile se vor așeza, iar Moldova va deveni o țară liberă și democratică”, a declarat ex-deputatul.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine va deveni Primar general al mun. Chișinău?

    View Results

    Loading ... Loading ...