În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Ion Ceban, liderul fracţiunii PSRM în CMC, a fost întrebat despre realizările fracţiunii în 2018 în plan politic.
„La capitolul realizări în plan politic, aş menţiona îndeosebi faptul că ne-am izbăvit în sfârşit de Dorin Chirtoacă, cel care, prin acţiunile sale, a distrus capitala în ultimii 10 ani. Noi am deconspirat constant actele de corupţie, nelegiuirile, birocraţia, protecţionismul, alte fenomene negative ce au marcat activitatea administraţiei lui Dorin Chirtoacă. Şi iată că, în sfârşit, în 2018 am scăpat de el”, a declarat el.
Tot la capitolul politic, Ion Ceban a menţionat şi comportamentul lui Andrei Năstase de după alegeri. „Andrei Năstase a promis că va lupta pentru interesele chișinăuienilor, dar în toată această perioadă nu a făcut absolut nimic”, a spus el.
„Tot la capitolul politic, nu pot trece cu vederea nici interimatul lui Ruslan Codreanu. Noi nu-l recunoaştem şi am declarat acest lucru nu o dată, acum suntem în proces de judecată pe marginea interimatului funcției. Este bine măcar că dl Codreanu nu se amestecă în activitatea CMC, iar Executivul (direcțiile), raportează cu regularitate cum se implementează anumite decizii. Astfel, avem posibilitatea să contribuim la soluţionarea problemelor capitalei”, a adăugat Ion Ceban.
Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA mâine.
Cristina Pendea







