În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, cunoscutul politolog, Angela Colațchi a fost întrebată: În ce măsură credeți că va fi utilizat în această campanie PR-ul negru?
„În genere, noțiunea de PR negru este destul de relativă, dar, mă rog, în situația când e neîncredere totală, trebuie să ne așteptăm că vor fi utilizate tehnologii care se vor afla la limita bunului simț. Ba mai mult, nu exclud și sub limita acestuia. Uitați-vă, pe ultima sută de metri se iau decizii, se introduc modificări în Codul electoral, mă refer la anularea Zilei tăcerii, care interzicea agitația electorală în ajunul zilei votării. În opinia mea, este o decizie destul de cinică, pentru că, cu câteva luni înainte de asta, anume din acest considerente au fost anulate rezultatele scrutinului local pentru Primăria mun. Chișinău și Andrei Năstase nu a devenit primar. Deci, să ne așteptăm la chestiile acestea, din păcate ele se reproduc din scrutin în scrutin la noi”, a declarat ea.
Andriana Cheptine
Notă: Republicat din data de 1 decembrie 2018.







