[ X ]
Exclusiv30 Octombrie 2018 15:00

Ex-ministru despre încercările care se fac în vederea unificării polului unionist în RM

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, vicepreședinte Partidului Național Liberal (PNL), Alexandra Can, ex-ministru al Industriei şi Comerţului, a fost întrebată: Ce părere aveți despre încercările care se fac în vederea unificării polului unionist în RM?

„Ele sunt necesare de multă vreme. Putem spune că noi chiar am întârziat. Dar nu e vorba de noi, PNL, pentru că noi mereu ne-am ocupat de acest imperativ. Mai ales în condițiile noului sistem electoral mixt. Este adevărată şi fragmentarea segmentului revendicat unionist, care este alcătuit nu doar din PNL, dar – acum – și din PL plus faliile desprinse din acesta, precum și din PLDM și faliile desprinse din acesta, din păcate – ireconciliabile între ele. Aici e prima hibă a celor ce se reclamă de o vreme unioniști. Deși procesul de identificare politică drept partide unioniste este firesc și îmbucurător. Vrem să fie și sincer, nu de natură conjuncturală. A doua e că adeseori ne vin parcă „binevoitori” de peste Prut, dar care – în loc să îi adune pe unioniști, pe pro-români, pe europeniști, până la urmă, – mai mult destramă ceea ce avem. PNL este partidul care a venit numai cu apeluri de 1) coagulare liberală, 2) de coagulare unionistă, 3) de coagulare euro-unionistă. Am discutat cu toți care au acceptat dialogul. Am discutat cu partide și entități asociative, în diferite locații, la sedii de partide, acum discutăm cu Mișcarea Civică Europeană pentru un bloc euro-unionist. Poate ne va reuși – pe ultima sută de metri – între unele partide sub egida MCE, la care vor adera partide și entități asociative. MCE a fost constituita prin semnăturile unui grup de foști deputați în primul Parlament și de alte persoane cunoscute de la noi, preocupate de lipsa unei alternative unioniste și a unui pol euro-unionist față cu pericolul revanșei forțelor socialiste prorusești antinaționale”, a declarat ea.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...