În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, vicepreședinte Partidului Național Liberal (PNL), Alexandra Can, ex-ministru al Industriei şi Comerţului, a fost întrebată: În ce măsură credeți că vor reuși forțele pro-europene să ajungă la un numitor comun privind participarea la alegerile parlamentare?
„Și asta e o problemă. În general, trebuie să definim corect lucrurile – avem o Dreaptă românească, unionistă dispersată, și o Dreaptă, care nu este chiar Dreaptă politică, pentru că este mai puțin românească și unionistă, dar revendicată drept proeuropeană – noi îi zicem „europenistă – în condițiile când noi de Europa nu ne apropiem nicidecum. Și în campania electorală este clar că va fi reluat mesajul fostului Președinte al României, Traian Băsescu, cel care a spus, repetând mesajul nostru, al PNL.md, că liderii care își spun proeuropeni vând gogoși și minciuni ieftine, populiste, basarabenilor – nu avem noi, al doilea stat românesc, șansa să aderăm la comunitatea euroatlantică decât prin Unirea cu România. De aceea, sunt stranii unele poziții ale pretinșilor proeuropeni, care vorbesc de UE fără România și fără Reunificare cu Patria-mamă. Nu mai spun cât de ciudată pare și situația cu proeuropeni ne pro-români și neunioniști la Putere și, totodată, în Opoziția extraparlamentară. La ce ne putem aștepta de la aceștia în eventualitatea că trec în noul Parlament? Vor colabora sau va reîncepe „tananica” din 2009 încoace? Adică intrăm în alegeri repetate ori ne vom trezi cu o majoritate de stânga unde îi vom suporta și pe socialiști la conducere? În general, testul de românism și unionism este testul de europenism pentru aceste forțe. Iată nu au votat integrarea europeană în Constituție – e bine, e rău? Noi credem că e rău, pentru că orice pas de desprindere de incertitudinea generată de creșterea ca pe drojdie a forțelor prorusești și de influența, orbita Rusiei trebuie valorificată. De aceea, nu știm câte tipuri de forțe proeuropene există în R. Moldova, unele au devenit deja – prin declarații – unioniste, însă, prin fapte, rămân europeniste-neunioniste, de aceea evoluțiile sunt imprevizibile”, a declarat ea.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Andriana Cheptine







