[ X ]
Breaking news25 Septembrie 2018 16:44

Președintele RM: Silvia Radu și Nicolae Ciubuc nu au nici legitimitate politică, nici morală, nici profesională

„Guvernul a aprobat cu încălcări grave ale Constituției candidaturile celor doi miniştri pe care eu i-am respins anterior – Silvia Radu și Nicolae Ciubuc. Ei nu au nici legitimitate politică, nici morală, nici profesională”. Declarația fost făcută de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, după depunerea jurământului de către cei doi miniștri.

După cum comunică TRIBUNA, Igor Dodon atenționează că, astfel, a fost creat un nou precedent extrem de periculos de sfidare a normelor juridice şi democratice nu doar pentru ţara noastră, ci în general, pentru întreaga regiune est-europeană.

„În calitatea mea de Preşedinte al ţării nu am cedat şi nu voi ceda în fața provocărilor și a încercărilor de a fi supus unor presiuni. Nici de acum încolo nu voi ceda pe subiecte principiale pentru ţară şi societate.

Aceste jocuri de-a democraţia cu suspendare sau transmitere a împuternicirilor se vor termina în curând, iar cei care participă la astfel de show-uri şi fărădelegi vor fi înlăturați pe termene mult mai îndelungate”, a subliniat șeful statului.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...