În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Tudor Deliu, președintele fracțiunii parlamentare a liberal-democraților, a fost întrebat: În ce situație opoziția parlamentară ar putea face front comun în Legislativ?
„În actualul Parlament există patru fracțiuni de opoziție. Se mai întâmpla să votăm împreuna unele inițiative. Cât privește un front comun în Legislativ, este imposibil. Fracțiunea PLDM este promotorul vectorului european, ceea ce nu putem spune despre alte fracțiuni din opoziție. Mai interesant este că există o colaborare intre putere, mă refer la Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, declarat de opoziție. Concluziile le las pe seama cititorilor”, a declarat el.
Solicitat să caracterizeze în general relațiile dintre putere și opoziție, Tudor Deliu a declarat: „Guvernarea face tot posibilul ca opoziția să fie marginalizată. Nu doresc ca vocea noastră să fie auzită. Probabil adevărul doare, iar frica lor devine din ce în ce mai mare. Altfel nu pot să explic de ce în această sesiune nu a fost organizată nici o ședință de plen cu proiecte înregistrate de opoziție, chiar dacă Regulamentul Parlamentului prevede acest lucru. Nu pot iarăși să înțeleg de ce s-au opus numeroaselor solicitări de a organiza audieri a diferitor autorități care sunt obligate să vină cu raport în Parlament”.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Andriana Cheptine







