În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, cunoscutul analist politic, Anatol Țăranu a fost întrebat: E posibil să ne confruntăm din nou cu o manifestare a absenteismului electoral în capitală, la fel ca în 2005?
„Probabilitatea acestui deznodământ este mare. Și aici mă refer la segmentul electoral pro-european. Multitudinea de candidați ar putea să genereze efectul absenteismului. În condițiile când dreapta politică nu a fost capabilă să se unească pentru a identifica un candidat comun în aceste alegeri, a fost creată situația ce demobilizează electoratul de dreapta și favorizează absenteismul. Spre deosebire de pro-europeni, stânga este consolidată și bine mobilizată. Defel întâmplător, toți experții îl creditează pe socialistul Ceban cu un loc garantat în turul doi al scrutinului”, a declarat el.
Întrebat cum crede că vor fi următoarele săptămâni de campanie, analistul a răspuns: „Suntem toți în așteptarea dezbaterilor televizate. Ele sunt mai puțin importante pentru socialistul Ceban, care are implicit de partea sa votul etnic, dar și nucleul dur al antieuropenilor. Mult mai importante sunt dezbaterile televizate pentru Silvia Radu, pentru care prestația cu gafe grave la televiziune poate să o coaste scump, până la ratarea turului doi. O prezență strălucită la televiziune ar deschide teoretic calea în turul doi pentru Andrei Năstase sau Constantin Codreanu. Din păcate, doar teoretic. Pentru restul candidaților dezbaterile televizate vor servi doar în calitate de tribună publică pentru promovarea personală, dar și a formațiunii din care fac parte”.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Andriana Cheptine







