[ X ]
Breaking news26 Februarie 2018 16:06

Vice-directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AȘM a lansat un volum despre istoria vieții soției lui Dimitrie Cantemir

La Chișinău a fost lansat volumul „История жизни Марии Кантемир в письмах и документах” (Istoria vieții Mariei Cantemir în scrisori și documente) scris de Lilia Zabolotnîi, vice-director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiințe a Moldovei.

După cum comunică TRIBUNA, publicația este împărțită în două compartiment,  care reflectă două aspecte: relațiile de familie între Maria Cantemir (soția lui Dimitrie Cantemir) și frații și viața Mariei Cantemir.

Publicația conține peste 50 de documente, majoritatea fiind copii, dar și documente originale.

Prezent la evenimentul de lansare, Constantin Rusnac, secretarul general al Comisiei Naționale UNESCO, a menționat că în carte sunt indicate detalii privind viața femeii cu două secole în urmă. „La UNESCO avem acum un program special privind problemele femeii în societate. Când citești acest volum, înțelegi ce doamne am avut de care trebuie să te mândrești. Aici este totul documentat din arhiva din Sankt-Petersburg și Polonia. Cartea este editată în limba rusă, fiindcă documentele din arhivă sunt în rusă”, a spus Constantin Rusnac.

Teodor Candu, arheograf al Muzeului Național de Istorie și Etnografie, spune că publicația este un complex de arhive existente în Chișinău și peste hotare. „Datorită eforturilor depuse de autori s-au identificat seriile documentare care reflectă viața de familie a Mariei Cantemir. În volum se observă care era habitatul în care trăiau lumea în Imperiul Rus. Volumul va aduce și noi date pentru cei care vor să cunoască mai multe detalii din viața lui Cantemir”, a spus arheograful.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...