[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news1 Februarie 2018 11:30

Raport: 55% din Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare a Guvernului și Parlamentului au fost realizate

Doar 55% din Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare a Guvernului și Parlamentului au fost realizate. Raportul final de monitorizare a acestei agende a fost prezentat astăzi de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT” și Centrul de Resurse Juridice din Moldova.

După cum comunică TRIBUNA, exercițiul de monitorizare cuprinde perioada iulie 2017 – ianuarie 2018 și vizează toate cele 8 domenii de reforme din Foaia de parcurs menționată:

1) Reforma administrației publice – dintre cele 6 acțiuni planificate, doar 5 au fost realizate cu rezerve, iar una inițiată și nefinalizată. Autorii recomandă impulsionarea implementării reformelor în administrația publică și profesionalizarea angajaților serviciilor publice. De asemenea, ei menționează că este necesar dezvoltarea unui sistem de monitorizare a implementării acțiunilor din Foaia de parcurs.

2) Justiție și combaterea corupție – dintre cele 10 acțiuni planificate, doar 1 a fost realizată, dar și aceea cu rezervă, celelalte nouă au fost inițiate și nefinalizate. Autorii menționează că este nevoie de transparentizarea procesului de implementare. În domeniul anticorupție au fost înregistrate unele realizări, dar acestea necesită în continuare perfecționate. Autorii recomandă ca autorii să impulsioneze aprobare proiectul de lege privind domeniul judiciar cu completarea prevederilor ce țin de judecători. Să fie revăzută Legea privind activitatea dronelor și să nu tergiverseze prevederile legii privind combaterea spălării banilor și terorismului.

3) Drepturi și libertăți fundamentale –  dintre cele 9 acțiuni preconizate, 5 au fost realizate fără rezervă și 4 – inițiate și nefinalizate. Autorii recomandă asigurarea unui proces legislativ prompt pentru dezvoltarea mass-media și asigurarea cu resurse financiare pentru aceasta.

4) Guvernanță în sectorul financiar-bancar – dintre 8 acțiuni, 6 sunt realizate, una – inițiată și nerealizată, 1 – realizată cu rezerve. O îngrijorare este activitatea platformei create pentru investigația fraudei bancare. Nu se știe când se întrunește, ce decizii adoptă, ce se discută. La 3 ani după frauda bancară procesul de recuperare a activelor bancare decurge lent și are loc doar din perspectiva lichidării celor 3 bănci. Se recomandă informarea publicului asupra mersului anchetei în frauda bancară.

5) Îmbunătățirea climatului investițional și a mediului de afaceri – dintre cele 10 acțiuni, au fost realizate 4, 2 – realizate cu rezerve, 3 acțiuni -inițiate și nefinalizate și o acțiune – nerealizată.

6) Agricultură și siguranța alimentelor – dintre cele 2 acțiuni una este realizată și a doua – inițiată și nefinalizată. Este nevoie de îmbunătățirea capacităților de comunicare inter și intra instituționale și de lucrat cu instituțiile din domeniul siguranței alimentelor.

7) Educație, cultură, știință – dintre cele 4 acțiuni, 2 au fost implementate fără rezerve, 1 – implementată cu rezerve și 1 – inițiată și în proces de realizare.

8) Programe sociale – 2 acțiuni ce țin de programul „Prima Casă” și „Tichetele de masă”. Se recomandă de pus la punct mecanismele de implementare a acestora după aprobare.

Aici vedeți întreg raportul.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...