[ X ]
Exclusiv25 Ianuarie 2018 06:30

Victor Chirilă despre conflictul transnistrean: „Negocierile adevărate vor fi  purtate în culise”

Președintele  Asociației pentru Politică Externă (APE), Victor Chirilă susține că, este tot mai dificil de prevăzut cum vor evolua evenimentele în dosarul transnistrean, din cauza câtorva factori.

Solicitat de TRIBUNA pentru a comenta cum crede că va fi anul 2018 pentru conflictul transnistrean, având în vedere și faptul că este un an electoral, dar și dacă noul vicepremier pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, va reuși să impulsioneze procesul de soluționare, Victor Chirilă a scos în evidență trei factori.

„În primul rând, procesele de luare a deciziilor sunt tot mai netransparente la Chișinău sau, mai rău decât atât, substituite de decizii luate arbitrar în afara cadrului instituțional prescris de Constituție, care ulterior sunt doar formalizate de Guvern și Parlament.  În al doilea rând, actualmente dosarul transnistrean, se află exclusiv în mâinile oligarhului Vlad Plahotniuc, Președintele Partidului Democrat din Moldova și Coordonatorul executiv al actualei guvernări. Dl Plahotniuc este, însă, o persoană imprevizibilă, preferă decizii surpriză, înțelegeri de culise și își dorește foarte mult să se legitimeze ca lider politic incontestabil atât acasă, cât și în exterior, la Washington, Moscova și Bruxelles. De asemenea, știm că are de rezolvat propriile conturi cu Moscova, iar acest lucru îl vulnerabilizează. În al treilea rând, nominalizarea lui Franco Frattini, politician italian de calibru european și un mare prieten al Rusiei, în calitate de Reprezentant Special al OSCE pentru Transnistria, este un semnal că Președinția italiană a OSCE, probabil încurajată și de Rusia, își dorește să capitalizeze rezultatele obținute anul trecut de Președinția austriacă a OSCE pentru a formaliza niște decizii politice cu impact major asupra reglementării transnistrene. De exemplu, să determine Chișinăul să accepte „mecanismul de garanții”, propus și promovat insistent de Moscova, de implementare a deciziilor protocolare convenite cu separatiștii de la Tiraspolul”, a enumerat el.

Potrivit lui Chirilă, „acest „mecanism de garanții”, care la rândul său va fi garantat de Rusia, va îngenunchea definitiv R. Moldova la masa negocierilor și va acorda Tiraspolului un instrument legal de formalizare a statului sau de-facto, cu sau fără voia Chișinăului”. „De asemenea, nu putem exclude că dl Frattini să încerce sa medieze un eventual cadru politic pentru soluționarea transnistreană cu blagoslovirea UE și a Rusiei”, a spus el.

Cât privește influența Cristinei Lesnic asupra procesului de negocieri, Victor Chirilă spune că va fi minimă.

„Negocierile adevărate vor fi  purtate în culise de dl Plahotniuc, dna Lesnic doar va formaliza înțelegerile convenite de acesta și își va asuma oficial responsabilitatea pentru ele. În rest, ea se va ocupa preponderent cu coordonarea implementării deciziilor protocolare semnate cu separatiștii de la Tiraspol și va monitoriza activitatea grupurilor de lucru sectoriale cu regiunea transnistreană”, a conchis Chirilă.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...