[ X ]
Exclusiv9 Ianuarie 2018 06:30

Vitalie Sprânceană: S-ar putea să asistăm la o schimbare radicală, legată fie de apariţia unui partid nou, fie a unor noi teme

Activistul Vitalie Sprânceană a fost premiat de TRIBUNA la categoria „Activistul ce ar trebui să vină în politică”. Cu această ocazie, el a fost întrebat și ce așteptări are de la anul 2018.

„Anul viitor va fi, fără îndoială, mai bogat pentru că sunt alegerile parlamentare și, dacă ele vor fi organizate așa cum zice calendarul, va fi un an în care lucrurile s-ar putea schimba, sau ar putea continua aceleași tendințe. S-ar putea să asistăm la o schimbare radicală, legată fie de apariţia unui partid nou, fie a unor noi teme pe agenda politică, a unor actori noi, deci s-ar putea să asistăm la noi configurații. În mod clar, o bună parte din partidele care sunt acum în Parlament, nu se vor regăsi. Cât de profunde vor fi schimbările și dacă vor fi schimbări sau vor fi doar ajustări cosmetice, nu avem de unde ști, mai ales că Parlamentul actual a fost un Parlament al schimbărilor”, a menționat el.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...