[ X ]
Important21 August 2017 16:00

Deputat despre cum apreciază oamenii reforma Guvernului şi modificarea sistemului electoral

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul Partidului Democrat (PD), Corneliu Padnevici a fost întrebat: Dacă e să facem abstracţie că reprezentaţi partidul de guvernare, sincer, cum apreciază oamenii ultimele evenimente politice majore: reforma Guvernului, modificarea sistemului electoral etc.?

„Oamenii apreciază diferit aceste decizii și este normal să fie așa. Dar ce aș vrea să remarc este faptul că marea majoritate a cetățenilor apreciază aceste măsuri de reformă pe care le luăm. Dincolo de încercările unor partide politice de a specula pe aceste teme pe care le-ați menționat, oamenii văd că aceste reforme sunt în avantajul lor”, as declarat el.

„Dacă e să ne referim doar la reforma Guvernului, chiar și cea mai neinițiată persoană din țara noastră își dă seama că reducerea numărului de ministere și a funcțiilor politice este un lucru bun și că o astfel de măsură trebuie susținută. Și asta pentru că se fac economii la buget, se creează o structură care răspunde mai bine la nevoile cetățenilor și se pune accent pe profesionalizarea administrației publice”, a adăugat deputatul.

Corneliu Padnevici susţine că „la fel stau lucrurile și cu schimbarea sistemului de vot, care le va oferi un drept în plus cetățenilor – acela de alege o parte din deputați în mod direct, nu doar pe liste, cum este acum”. „Asta va duce la mai multă responsabilitate din partea deputaților și partidelor care i-au înaintat. În final, vor câștiga oamenii, pentru că vor avea o putere mai mare asupra politicienilor decât în prezent”, a spus el.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...