[ X ]
Exclusiv29 Iunie 2017 12:00

După mai bine de o lună de la vizita lui Vlad Plahotniuc în SUA, un jurnalist scoate în evidenţă un detaliu important

Deşi a trecut mai bine de o lună de la vizita Preşedintelui Partidului Democrat din Moldova (PDM) în SUA, abia acum este clar care a fost scopul real al vizitei. Cel puţin asta sugerează, într-o postare pe blogul personal, jurnalistul Victor Nichituş.

„În luna mai, presa de la Chișinău se întreba ce caută Plahotniuc, în Statele Unite ale Americii? Relansarea Dialogului Stategic moldo-american este răspunsul la această întrebare. În mai, liderul PDM le-a prezentat interlocutorilor americani progresele făcute de oficialii moldoveni și a accentuat disponibilitatea guvernării de la Chișinău de a întări colaborarea Statele Unite și Uniunea Europeană. Era un semnal transmis la Washington, de decidentul politic al zilei. Domnul Plahotniuc arăta atunci /arată și acum, că anume el este cel cu care SUA poate dialoga și nu președintele Igor Dodon. Semnalul din luna mai a fost înțeles, la o lună distanță, Dialogul Strategic moldo- american a fost reluat. Semn că Moldova se transformă într-un partener de nădejde al Statelor Unite. Altceva nici nu era/nu e posibil”, notează el.

Victor Nichituş se referă şi la recenta vizită la Chişinău a adjunctul pentru Afaceri Europene al Secretarului de Stat al Statelor Unite, Bridget Brink, dar şi la recenta decizie a SUA de a oferi un suport RM în valoare de 4,1 milioane de dolari.

„Cu siguranță, doamna Brink, a transmis Departamentului de Stat intenția oficialilor moldoveni de a modifica sistemul electoral din Republica Moldova. Dacă oficialii americani erau reticenți la această intenție nu ofereau ultimul suport de grant. Atenție, cei 4,1 milioane de dolari reprezintă o asistenţă financiară nerambursabilă. Singura datorie a Chișinăului fiind consolidarea supremației legii și respectarea regulilor democratice”, notează el.

Jurnalistul menţionează că la Chișinău, adjunctul pentru Afaceri Europene al Secretarului de Stat al Statelor Unite a declarat că, imediat după relansarea Dialogului Stategic între Moldova și Statele Unite, grupurile de lucru vor dezvolta şi vor lansa noi propuneri de proiecte şi activităţi prezente în priorităţile moldo-americane. „Desigur este vorba și de acțiuni care vin spre consolidarea capacității de apărare și securitate a Republicii Moldova. Cele patru milioane de dolari oferite de Statele Unite fac parte dintr-un program mai amplu pe care îl dezvoltă și NATO, de construire a integrității, (Building Integrity Programme) și are drept scop lupta anticorupţie şi sporirea eficienţei administrării în domeniul apărării şi securităţii statului moldovean”, mai scrie Victor Nichituş.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...