Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat astăzi că pleacă într-o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, în fruntea unei delegaţii, din care fac parte, inclusiv, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi și Başkanul Autonomiei Găgăuze, Irina Vlah.
După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în Azerbaidjan vor avea loc întrevederi cu Preşedintele ţării, Ilham Aliyev, cu preşedintele legislativului, cu prim-ministrul Republicii Azerbaidjan, precum şi cu reprezentanţii asociaţiei culturale moldo-azere.
„Avem ce discuta cu conducerea Azerbaidjanului. Am încrederea că va fi o vizită rezultativă”, a precizat șeful statului.
TRIBUNA precizează: Prim-ministrul Pavel Filip efectuează în perioada 20 – 21 iunie curent, o vizită de lucru la Bruxelles, Belgia, tot acolo este și Președintele Parlamentului, Andrian Candu. Totodată, și președinții de comisii parlamentare participă, la Bruxelles, în perioada 19-21 iunie 2017, la un seminar de nivel înalt, care prezintă practicile Parlamentului European ce vizează procesul legislativ al UE.
Andriana Cheptine







