După plasarea în arest la domiciliu a actualului Primar al Municipiului Chișinău, a viceprimarilor, dar și a secretarului Consiliului Municipal Chișinău (CMC), capitala a rămas decapitată, iar tot mai mult se discută despre faptul că Primarul interimar al mun. Chișinău urmează să devină liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din CMC, Ion Ceban.
Solicitat de TRIBUNA să comenteze aceste informaţii, Ion Ceban a declarat: „Da ce avem condițiile specifice pentru aceasta? De ce vorbim despre lucruri care nu există la momentul de față, nici chiar în prismă juridică?”.
În context, întrebat dacă fracțiunea PSRM va solicita convocarea de urgență a ședinței CMC pentru a discuta situația creată în Primărie, Ion Ceban a menționat că „astăzi se vor discuta toate nuanțele”.
„Noi astăzi avem o ședință a grupului de inițiativă, a grupului juridic, dar vor participa și reprezentanții fracțiunii PSRM din CMC. O să analizăm toate aspectele juridice care sunt, inclusiv scrisoarea ministrului Finanțelor, dar și faptul că am colectat deja toate semnăturile pentru referendum. Adică, avem să răspundem la întrebările: dacă e A – atunci e A, dacă e B – atunci e B etc., pentru că am putea avea mai multe situații. De exemplu: unu – eventuala sa demisie, așa-numită de onoare (dar deja nu mai putem vorbi de onoare); doi – eventuala suspendare a sa de instanța de judecată și atunci ce avem în aceste condiții; trei – nu se întâmplă nimic, se închide dosarul și atunci cum mergem cu referendumul în continuare. Deci, la toate aceste întrebări trebuie să dăm un răspuns”, a precizat Ceban.
Andriana Cheptine







