[ X ]
Editorial7 Aprilie 2017 07:00

Blestemul zilei de 7 aprilie 2009

Chiar dacă au trecut opt ani de atunci, nici până astăzi, în societatea moldovenească nu există o opinie unanimă pe marginea evenimentelor din data de 7 aprilie 2009. Unii spun că atunci a avut loc o revoluţie, care a făcut posibilă trimiterea comuniştilor în opoziţie şi venirea la putere a forţelor democratice, alţii – că a avut loc o lovitură de stat, susţinută din exterior. Nici anchetele desfăşurate de diverse organe ale statului nu au putut face mai multă lumină la această temă, astfel că astăzi există tot atâtea întrebări şi laturi necunoscute ca şi acum opt ani. Unicul lucru ce poate fi afirmat cu certitudine este că atunci, într-adevăr, s-au pus bazele unor mari schimbări în societatea moldovenească, dar care s-au transformat ulterior în iluzii risipite.

Miile de tineri care au ieşit atunci în stradă şi-au dorit un singur lucru – să trăiască într-un stat civilizat, european, modern. Ei nu şi-au dorit puterea pentru sine şi niciodată nu au pretins la ea. Ei nici măcar ulterior nu au înaintat careva pretenţii politice, cerând doar ca acei ce au beneficiat politic de pe urma evenimentelor din aprilie 2009 să asigure o dezvoltare democratică firească a ţării. Şi dacă tot vorbim de beneficiari, ar fi cazul să precizăm că aceştia au fost: Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa „Moldova Noastră”. Anume aceste formaţiuni au preluat puterea în 2009 şi s-au angajat să implementeze inclusiv idealul tinerilor ce au ieşit în stradă pe data de 7 aprilie.

Primele semne că politicienilor ce au preluat puterea în 2009 nu prea le-a păsat de motivul real ce i-a scos pe tineri în stradă şi, în consecinţă, i-a adus pe ei la guvernare a fost ancheta parlamentară desfăşurată la această temă, care pe bună dreptate poate fi catalogată drept un eşec total şi o batjocoră în adresa societăţii. Acea anchetă nu doar că nu a făcut lumină pe marginea evenimentelor din 7 aprilie 2009, ci, pe alocuri, a introdus şi mai multă derută. Batjocura a fost accentuată de atitudinea organelor responsabile ale statului, care, la început, au dat dovadă de lipsă totală de acţiune, iar la a doua etapă au folosit pretextul „7 aprilie” pentru a se răfui cu anumite persoane incomode. În final, s-a ajuns la aceea că, cu unele mici excepţii, practic nu au fost condamnaţi în dosarul „7 aprilie”, principalii acuzaţi fiind achitaţi.

Şi dacă la prima etapă partidele beneficiare de evenimentele din 7 aprilie 2009 se mai ascundeau după argumente sterile gen: „Procuratura nu e a noastră” sau „Nu putem interveni în activitatea organelor responsabile ale statului”, ulterior şi-au dat arama pe faţă în totalitate. S-a ajuns până acolo că politicienii îşi aminteau de 7 aprilie doar în ajunul acestei zile, făcând câte o acţiune de PR ieftin, care şi mai mult accentua batjocura faţă de tinerii ce au ieşit în stradă (spre exemplu, alocarea de compensaţii o dată pe an victimelor acelor evenimente sau unele iniţiative legislative ce apăreau brusc înainte de 7 aprilie şi de care toţi uitau chiar a doua zi).

Dar, după cum orice batjocoră se răzbună şi orice acţiune iresponsabilă nu trece fără urmări, toţi acei ce şi-au bătut joc de jertfa tinerilor ce au ieşit în stradă pe 7 aprilie 2009 au avut de plătit serios. Parcă seceraţi de un blestem, rând pe rând au căzut toţi beneficiarii acelor evenimente. Întâi a căzut Alianţa „Moldova Noastră”, apoi – Partidul Liberal Democrat, apoi – Partidul Liberal (care, deşi încă e la guvernare, e considerat de tot mai multă lume o formaţiune fără perspective), apoi acei care au condus Partidul Democrat începând cu 2009 (cu una sau două excepţii, la conducerea PD nu a mai rămas nimeni din acei ce au beneficiat direct în 2009 de revolta tinerilor).

Urmărind toate cele ce s-au întâmplat cu beneficiarii politici ai evenimentelor de acum opt ani, vrei nu vrei ajungi la concluzia că ei toţi sunt urmăriţi de un blestem, care porneşte de la speranţele risipite ale tinerilor ce au ieşit atunci în stradă. Acest blestem i-a lovit crunt până acum pe cei ce şi-au permis să „fure” victoria tinerilor din aprilie 2009 şi să o folosească în scop propriu. Dar oare acţiunea blestemului s-a terminat? Nu ştiu. Vom trăi şi vom vedea…

Dumitru Spătaru

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...