Nu ştiu ce scop real a urmărit Preşedintele Igor Dodon prin semnarea Memorandumului de cooperare între Comisia Economică Eurasiatică şi Republica Moldova, dar, cu siguranţă, a oferit cel mai fierbinte subiect de discuţii în politica moldovenească şi, în general, în societate. În ultimele două zile, acest subiect a fost mai discutat chiar decât rezultatele reuniunii Consiliului de Asociere RM-UE, decât preconizata modificare a sistemului electoral şi chiar decât indexarea pensiilor.

Unii s-au apucat să analizeze pe cât de întemeiată din punct de vedere juridic este acţiunea Preşedintelui, alţii au preferat să-şi dea cu părerea referitor la continuitatea ei, iar a treia categorie au plasat subiectul strict pe filiera geopolitică, comentând pasul făcut de Preşedinte din punctul de vedere al afrontului făcut cursului de integrare europeană. Nu puţini au fost şi acei care au comentat semnarea Memorandumului şi prin prisma posibilelor efecte de ordin economic, dar şi prin prisma compatibilităţii acestei organizaţii cu alte structuri internaţionale la care Republica Moldova este parte. Într-un cuvânt, toţi au avut de lucru, ca urmare a acţiunii şefului statului.

Acum, să încercăm să stăm strâmb şi să judecăm drept. De ce avea nevoie Igor Dodon? Şeful statului nu e de azi în politică şi nu o dată a dovedit că are capacitatea de a-şi calcula atent fiecare pas şi posibilele urmări ale acestuia. Evident, Igor Dodon înţelege că acţiunea sa nu poate genera careva urmări de ordin practic. Cel puţin nu acum, când la putere în Moldova este o guvernare declarată pro-europeană. Dar, din alt punct de vedere, şeful statului mai înţelege un lucru – nu poate sta cu mâinile în sân când în direcţia apropierii Moldovei de UE se acţionează constant. Pur şi simplu, inacţiunea sa nu ar fi înţeleasă nici de alegători, nici de unii factori de decizie de peste hotare, importanţi pentru Igor Dodon şi echipa sa. În această situaţie, tot de ce avea nevoie Igor Dodon era să genereze un anumit curent de opinie în societate, de o putere minimum la fel de mare ca şi curentele de opinie generate de guvernare. Lucru pe care Preşedintele l-a şi făcut.

Destul de abil, acesta a întins o cursă politică oponenţilor săi şi nu numai, iar majoritatea dintre ei au înghiţit momeala. Acum, să ne întrebăm, în ce lumină a apărut Igor Dodon după semnarea Memorandumului, dar mai ales după ce acest eveniment a devenit cel mai important subiect de discuţii în societate? El a apărut în lumina unicului apărător al circa jumătate din populaţia Moldovei, care-şi doreşte ca ţara să urmeze cursul integrării euro-asiatice, ca un partener de încredere al Estului în Moldova, dar şi ca politician care-şi respectă promisiunile electorale. Iar oponenţii săi şi nu numai ei, prin luările lor de atitudine (chiar şi extrem de critice în adresa şefului statului), l-au ajutat pe Igor Dodon să-şi consolideze respectiva imagine. Mai contează în această situaţie ce urmări de ordin practic va avea pasul făcut de Preşedinte?

Igor Volniţchi