[ X ]
Exclusiv3 Aprilie 2017 06:00

Andrei Năstase despre alegerile parlamentare anticipate

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, liderul Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Andrei Năstase, a răspuns şi la întrebarea: Mai rămâne actuală tema alegerilor parlamentare anticipate? Dacă da, cum ar putea fi declanşate acestea?

„Alegerile anticipate au fost și rămân una din prioritățile noastre. Dar, cu părere de rău, acest lucru mai puțin depinde de noi. Suntem la sfârșitul lunii martie, urmează, în curând, lunile de vacanță, pe care le exploatează cu zel, pe banii contribuabililor, an de an, parlamentarii și reprezentanții de soi ai regimului. Ținând cont de faptul că partidul coordonatorului are puține șanse să acceadă în Parlament, fiind una dintre cele mai detestate formațiuni politice în toate sondajele de opinie, Plahotniuc nu poate admite alegeri anticipate, mai ales în condițiile actualului sistem electoral. De aici și marasmul legat de votul uninominal la care ne-am referit mai sus. Nici de la Președintele Dodon nu vedem multă diligență în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului. Propunerile lui privind modificarea Constituției în vederea extinderii prerogativelor șefului statului în ceea ce ține de dizolvarea Legislativului sunt absolut utopice și agramate sub aspect juridic”, a declarat el.

Totodată, Andrei Năstase a spus că, „indiferent dacă vom avea anticipate sau alegeri parlamentare în termen, este important să ne pregătim exemplar și să propunem țării și electoratului o alternativă competentă, integră, în baza unui exercițiu democratic transparent”.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...