Interviu cu Eduard Grama, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare
D-le Grama, cum a fost anul 2016 pentru agricultura R. Moldova?
Eduard Grama: A fost un an destul de controversat, cu multe lucruri atât pozitive, cât şi negative. Daca e să ne amintim, anul a început nu prea bine, cu îngheţuri în zona de nord, care au afectat serios domeniul horticulturii. Dar a fost un an foarte bun pentru prima grupă de cereale, înregistrându-se şi recolte record. După aceasta iarăşi am avut probleme legate de seceta, care a afectat a doua grupă – floarea-soarelui, porumbul etc.
A fost un an, care lună de lună ne-a adus surprize, dar în general, anul a fost unul relativ bun pentru agricultori. Totul se cunoaşte prin comparaţie. Astfel, comparativ cu 2015 a fost un an bun, dar în comparaţie cu 2014 a fost unul mediocru. Însă, dacă luăm în consideraţie că PIB-ul ţării a crescut cu 5 la sută, dintre care 3,5% se datorează agriculturii, se poate spune că a fost, totuşi un an bun.
Care au fost cele mai importante evenimente ale anului 2016 în domeniul pe care îl gestionaţi?
Eduard Grama: Primul mare eveniment a fost faptul, că am achitat toate datoriile acumulate încă din 2014 – peste cinci sute de milioane de lei. Este o realizare, mai ales în situaţia economico-financiară pe care o avem. Actualmente am început să stingem şi datoriile pentru anul 2016 – deja am achitat peste 200 de milioane de lei.
De asemenea, a fost aprobată Legea subvenţionării – un document important, la care s-a lucrat în comun cu Legislativul aproape doi ani de zile.
La majoritatea întreprinderilor subordonate Ministerului am schimbat managementul şi aceste schimbări au fost benefice. Astfel, la „Franzeluţa”, „Cricova”, „Mileştii Mici” noii manageri au venit cu idei proaspete şi au înregistrat profit. Cred că aceste întreprinderi vor avea venituri constante şi în 2017.
Am elaborat, pe parcursul unui an, noul Cod funciar, pe care îl pregătim pentru aprobare în Parlament. Am muncit sârguincios la fiecare capitol şi, dacă va fi votat, aceasta va fi realizarea anului curent.
În 2016 aţi devenit ministru. Ce V-a determinat să acceptaţi această funcţie, care presupune multă responsabilitate?
Eduard Grama: În 2015 am fost pentru o perioadă viceministru a Agriculturii şi Industriei Alimentare, fiind responsabil de domeniul viticultură şi vinificaţie. A fost o provocare şi din punct de vedere profesional, mai ales că urma să gestionez unul dintre cele mai importante domenii de activitate din RM şi să găsesc soluţii viabile pentru problemele existente.
În ce măsură aţi reuşit să realizaţi obiectivele stabilite pentru 2016?
Eduard Grama: Cam în proporţie de 50 la sută, din păcate. S-a lucrat intens pe toate domeniile în care
ne-am pus în plan să realizăm anumite obiective, dar, din mai multe motive, la unele mai avem de trudit şi in anul curent. O explicaţie ar fi, că nu totul depinde de Ministerul Agriculturii. Sunt acte legislative, reforme, proiecte, care necesită efortul mai multor autorităţi centrale şi locale, şi care impun acţiuni comune, dorinţă fermă de a face ceea ce cere situaţia. Din păcate, nu am avut colaborarea dorită cu colegii de la Ministerul Mediului. Spre exemplu, nu am găsit limbă comună la capitolul folosirii în irigare a apelor subterane. Alt exemplu – nu am putut pune la punct detaliile legate de creditul polonez cu cei de la Ministerul Finanţelor şi multe alte neconcordanţe, care ne-au incetinit mersul.
Ce aţi schimba din lucrurile care s-au întâmplat în 2016 dacă aţi avea ocazia să reveniţi în trecut?
Eduard Grama: Cred că aş deveni puţin mai politician. Am venit la Minister din domeniul privat. În multe cazuri vin cu idei directe şi sunt convins, că soluţionarea este foarte uşoară, dar, din păcate, la nivel de stat nu întotdeauna e bine să fii om direct. Posibil, unele lucruri puteau fi rezolvate mai eficient dacă veneam niţel cu altă abordare.
Care sunt cele mai grave probleme, cu care se confruntă agricultura din Moldova şi cum pot fi ele soluţionate?
Eduard Grama: Există două probleme mari, care necesită soluţionare. Prima ţine de Codul funciar şi vizează capitolul pământuri: consolidarea acestora, procurarea, schimbul, darea în arendă etc. Suntem o ţară mică, nu dispunem de suprafeţe mari, iar multe din cele existente sunt parcelate, ori, în multe raioane ale ţării sunt cu probleme – proprietarii unor terenuri sunt plecaţi cu traiul peste hotare, ai altora au decedat şi nu au reuşit să le reformeze, cei din a treia categorie nu doresc nici să prelucreze pământul, nici să-l dea în arendă, dar nici să-l vândă.
În aceste condiţii e dificil să faci agricultură performantă, mai ales că sunt necesare investiţii consistente. Investitorii, însă sunt rezervaţi dacă nu au un tablou concret al perspectivei. O altă problemă, dar de-acum la nivel mondial, ţine de încălzirea globală. În ultimii ani temperaturile extrem de generoase au provocat secete dure, în faţa cărora suntem neputincioşi dacă nu rezolvăm problema irigării. E imposibil să faci performanţă în agricultură fără apă. Avem şi alte probleme, cum ar fi cele ce ţin de stabilitatea în domeniu, de dorinţa agricultorilor ca subvenţiile să fie mai mari şi să fie achitate la timp, iar cele mai importante ţin, totuşi de psihologia oamenilor, care activează în agricultură.
Guvernul din care faceţi parte este unul de coaliţie. În ce măsură s-a manifestat ca o echipă în 2016?
Eduard Grama: Existăm ca o echipă consolidată. Pe parcursul anului nu am observat să fie puse în prim plan interesele partidelor, în detrimentul celor profesionale. În Guvern sunt exponenţi ai mai multor partide, dar cred că este unicul Guvern, în care nu s-a pus şi nu se pune accent pe apartenenţa politică. Noi am avut o înţelegere la început, precum că politica se va face la nivel legislativ, la nivel de coaliţie sau de către majoritatea parlamentară, iar noi ne vom ocupa de lucrul nostru şi întrebări nu au fost.
Am relaţii bune cu toţi colegii din Guvern indiferent de apartenenţa politică.
Ce aşteptări aveţi de la anul 2017?
Eduard Grama: Să fie linişte. De fapt, în agricultură nu există linişte, din păcate. Cea mai mare provocare pentru noi este să elaborăm politici pentru ca agricultorii să poată lucra în condiţii normale. Agricultura este o parte a mediului de afaceri şi, ca orice alt tip de afaceri, are nevoie de un minim de condiţii, iar asigurarea lor este preocuparea noastră. Pentru agricultori ne dorim condiţii de muncă decente şi corecte, iar aceasta înseamnă că trebuie să deschidem pieţele de export, să rezolvăm problemele legate de embargo, să venim cu propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ etc.
Ar fi necesar să introducem impozitul unic în agricultură, despre care se vorbeşte de mai mulţi ani şi sper, că în 2017 vom purcede la elaborarea acestui proiect.
Vom conlucra mai fructuos cu Ministerul Finanţelor. Avem o înţelegere prealabilă cu ei şi poate vom reuşi să facem nişte experimente în anumite raioane, iar dacă acestea vor da rezultate, le vom implementa la nivel de ţară.
Dar cel mai mult vreau să plătim subvenţiile la timp – asta e primordial. Sunt convins că în scurt timp vom plăti toate datoriile care au trecut din 2016 în 2017.
Sperăm, că vom rezolva problemele legate de embargoul la export impus de Rusia, dar şi cele legate de tranzitul spre Kazahstan.
De asemenea, avem aşteptări mari legate de implementarea Programului ENPARD. Suntem pe cale să primim deja a II-a tranşă.
Ce planuri de viitor aveţi în plan personal şi profesional?
Eduard Grama: În plan profesional mi-am expus deja doleanţele. În cel personal toate sunt legate oarecum de cele profesionale. Dar am, totuşi, o dorinţă: când voi finaliza lucrul la Minister, vreau să revin în domeniul vitivinicol şi poate voi reuşi să iniţiez şi o vinărie. Dar, până atunci, să avem sănătate şi răbdare ca să rezolvăm problemele ce ţin de agricultură.
Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016







