[ X ]
[ X ]
Exclusiv25 Ianuarie 2017 06:30

Deputat: Dacă am avea alegeri parlamentare anticipate, oamenii nu ar mai primi salarii

Partidul Liberal (PL) nu are în agenda sa pentru anul 2017 astfel de situații precum alegerile parlamentare anticipate.

Contactat de TRIBUNA, secretarul general al PL, Ion Apostol, deputat, a declarat că, în anul cînd sunt stabilite alegeri, în RM este haos.

„Noi am trecut prin astfel de situații, oricare tip de alegeri nu ar fi stabilit, în RM este haos. Economia se stopează, toți factorii de decizie sunt ocupați de campania electorală, investitorii nu vin. Plus, orice alegeri, pe lângă faptul că divizează societatea în mai multe tabere, mai necesită și alocare de surse substanțiale, în jur de 70 milioane”, a precizat liberalul.

Totodată, Ion Apostol a menționat că, acum în RM, situația economică s-a stabilizat. „Avem semnat Acordul cu FMI, am recăpătat încrederea finanțatorilor, a partenerilor noștri strategici de dezvoltare. Nu are rost. Abia am reușit să trecem un  an foarte dificil, fără finanțare din exterior, să menținem balanța plăților, să plătim penii, salarii, indemnizații. De ce ne-ar trebui nouă acum aceste alegeri? Ca să facem pe placul unor forțe ostile RM, care vor obligatoriu și permanent să destabilizeze situația și să ne aducă în brațele Rusiei”, a punctat el.

Ion Apostol a mai spus că, liberalii sunt pentru constructivism. „Acum am beneficiat de 169 mil. din partea UE, 89 mil. din partea Băncii Mondiale, 62 mil. din partea Băncii Europene de Investiții, 60 mil. din partea BERD, 51 mil. din partea României, 26 mil. din partea FMI. Vă închipuiți dacă am avea alegeri anticipate? Aceste finanțări ar fi stopate, oamenii nu ar mai primi salarii etc. Ar fi un haos. Noi suntem pentru constructivism”, a conchis liberalul.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...