[ X ]
[ X ]
[ X ]
Exclusiv12 Ianuarie 2017 17:00

Lider de partid: Sperăm ca 2017 va fi anul care va pregăti Reunirea Basarabiei cu România

Partidul Național Liberal (PNL) a făcut totalurile pentru anul 2016, dar și și-a stabilit prioritățile pentru 2017.

Solicitată de TRIBUNA, Președinta PNL, Vitalia Pavlicenco  a declarat că anul 2016 a fost un an greu, deoarece partidul a avut două campanii intense.

„Prima – de sensibilizare și asistare a basarabenilor cu cetățenie română pentru înscrierea în Registrul Electoral al României, în vederea participării la alegerile parlamentare din primul stat românesc și doi –  de colectare a celor peste 15 mii de semnături, adevărate, nu falsificate, pentru candidatura mea la funcția de Președinte al Republicii Moldova. E păcat că am fost subminați de primarii puterii și că am pierdut procesele în judecată contra CEC. Important însă e că oamenii s-au mobilizat și au muncit cinstit”, a precizat Pavlicenco.

Potrivit ei, controlul nefast al procesului electoral din partea potentaților zilei ar putea prejudicia mereu, pe viitor, desfășurarea obiectivă a scrutinelor, ceea ce impune coagularea forțelor politice.

„Am încercat și acest lucru în 2016 și vom continua, dacă va fi posibil, dialogul cu alte partide, care vor accepta imperativul consolidării segmentului de dreapta al eșichierului politic. Totodată, studiem posibilităţile de contracarare a acţiunilor dezechilibrate ale actualului Preşedinte al Republicii Moldova, care nu este și Președintele nostru, al unioniștilor național-liberali. Noi i-am amintit recent că unionismul este instituționalizat în al doilea stat românesc prin efortul major al PNL, prin decizii judecătorești irevocabile și prin poziția explicită a Curții Constituționale – toate bazate pe precedentele CEDO”, a explicat Președinta PNL.

Vitalia Pavlicenco a mai spus că, „PNL își exprimă, speranța ca anul 2017, care a început, va fi anul care va pregăti Reunirea Basarabiei cu România, reîntregindu-ne Țara în anul 2018, în paralel, PNL pregătindu-se de alegeri parlamentare ordinare”.

Andriana Cheptine

foto: europalibera.org

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...