Preconizata amnistie fiscală (iertarea celor care şi-au tăinuit averile, dacă le vor declara până la 15 aprilie 2017 şi vor plăti 2% din valoarea averii nedeclarate) este un fel de test, prin care guvernarea vrea să obţină răspuns la întrebarea: Cât de proşti sunt moldovenii şi până la ce nivel pot suporta umilinţa fără a riposta? Şi nu exagerez deloc când fac această afirmaţie, iar în rândurile de mai jos voi încerca să demonstrez de ce cred aşa.

Pe timpul guvernării comuniste, s-a mai făcut o amnistie fiscală. Nici până acum nimeni nu a aflat cine au fost „beneficiarii” ei şi cât a pierdut statul de pe urma acestui pas „generos”. Dar guvernarea comunistă într-un fel putea fi înţeleasă – s-a recurs la o măsură extremă, cu scopul de a oferi o şansă celor ce vroiau să revină în câmpul legal de activitate, iar pentru a tempera nemulţumirile din societate, s-au dat asigurări clare că „de acum încolo toţi vor fi egali în faţa legii, că alte amnistii fiscale nu vor fi, iar cine nu s-a folosit de oportunitatea oferită de stat, nu are decât să-şi asume consecinţele”. Atunci, scrâşnind din dinţi, moldovenii au acceptat ideea că un grup de şmecheri au găsit o filieră legală pentru a-i trage pe toţi pe sfoară, făcând bani serioşi din aceasta.

Actuala guvernare nici nu a încercat să-şi pună întrebarea de ce din nou a apărut necesitatea unei amnistii fiscale, dacă, după precedenta, tuturor li s-a spus clar: Gata, băieţi, până aici a fost! Dacă au apărut din nou şmecheraşi, care „simt necesitatea” unei noi amnistii fiscale, ei trebuiesc nu ajutaţi, ci, vorba unui ex-ministru, „trântiţi cu capul de asfalt”. Pentru că ei fură în cel mai direct mod banii oamenilor, pentru că ei au scuipat pe avertismentul statului de după precedenta amnistie că astfel de măsuri nu vor mai fi, pentru că ei şi-au bătut joc de alţi agenţi economici, care au trebuit să plătească impozite pe când alţii îşi tăinuiau veniturile, pentru că, făcând-o pe şmecherii, au pus în situaţii dificile bătrâni, copii, persoane cu dizabilităţi, alte categorii de cetăţeni care au nevoie de ajutorul statului etc. Dacă situaţia din Moldova aminteşte pe mai multe planuri de un genocid, e şi vina şmecherilor care şi-au tăinuit averile, iar statul acum, în loc să-i protejeze, trebuie să-i identifice şi să le confişte bogăţia, să-i bage la puşcărie pentru tot restul vieţii, căci numai aşa ne vom asigura  că la fiecare câţiva ani nu vor trebui făcute noi şi noi amnistii pentru nu ştiu ce cine.

Guvernarea dă dovadă de cinism maxim când ne spune nouă, cetăţenilor simpli, că trebuie să strângem cureaua şi ne impune noi şi noi impozite, în timp ce o gaşcă de privilegiaţi ai săi beneficiază de facilităţi. Ca agent economic, mă simt folosit de acest stat. Câte impozite a trebuit să plătesc eu în toţi aceşti ani, cu gândul că ţara mea are nevoie de aceşti bani pentru a susţine bătrâni, copii, categorii defavorizate?! Ca cetăţean mă simt şi mai prost: pe de o parte se spune că nu avem bani pentru sistemul de pensionare şi se operează reforme extrem de dure, resimţite de întreaga societate (şi eu am susţinut aceste reforme dure, ca un rău necesar ţării mele), iar pe de altă parte acei care, tăinuindu-şi veniturile, au contribuit la falimentul sistemului de pensii sunt neteziţi pe cap şi încurajaţi să-şi bage şi în continuare piciorul în acest stat. Pe de o parte, se introduc aşa-numite impozite pe lux, pe care de cele mai multe ori trebuie să le plătească persoane care abia de leagă tei de curmei, se obligă nişte bieţi posesori de hârburi vechi (numite automobile), aduse de nu ştiu de unde să achite noi impozite, iar pe de altă parte celor care au furat statul în toţi aceşti ani li se iartă orice. E cinic, e urât, e josnic!

Eu aş avea o propunere în context: dacă tot vor fi iertaţi şmecheraşii aceştia, măcar să ne cunoaştem „eroii” la faţă. Să fie publicată şi lista celor care au beneficiat de amnistie fiscală anterior, şi a celor ce vor beneficia acum! Nu exclud că în ambele liste vom regăsi multe nume care se vor repeta. Pentru că atunci când se „coace” o amnistie, cui trebuie i se comunică din timp, ca să reuşească să pună de o parte ceva şi pentru sine, şi pentru altcineva.

Şi dacă pentru unii amnistia fiscală e o modalitate de a face bani, pentru alţii e un test. Un test la umilinţă…. Un test la scară naţională…

Igor Volniţchi