[ X ]
Breaking news8 Noiembrie 2016 06:00

Alina Russu despre finanțarea campaniei electorale a concurenților electorali

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu a vorbit şi despre finanțarea campaniei electorale a concurenților electorali.

„În mare parte, concurenții electorali s-au conformat prevederilor legale și au depus în termen rapoartele privind  mijloacele bănești acumulate și cheltuielile efectuate în campania electorală. În urma analizei rapoartelor s-a constatat că acestea au fost prezentate cu respectarea cerințelor legale, ceea ce constituie o dinamică pozitivă. În același timp, remarcăm necesitatea stabilirii unei metodologii privind reflectarea cheltuielilor efectuate de către concurenții electorali”, a spus ea.

Totodată, Alina Russu a spus că la CEC nu au fost înregistrate sesizări din partea autoritățile responsabile de controlul financiar. „Iar contestațiile depuse în mod regulamentar la Comisie, avînd ca subiect utilizarea resurselor financiare nedeclarate de către anumiți concurenți, au fost examinate în ședințe publice. După cum cunoașteți, în cazul unui concurent a fost aplicată sancțiune sub formă de avertizare, iar în cazul altuia – CEC a solicitat instanței de judecată anularea înregistrării”, a mai menţionat Preşedintele CEC.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce reforma fiscală trebuie tratată în contextul general al provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri      Unul din cele mai discutate subiecte în ultima perioadă este reforma fiscală, ce ar urma să fie implementată ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...