[ X ]
[ X ]
Știri3 Noiembrie 2016 10:09

Andrei Năstase și Maia Sandu – la piață: „După 13 noiembrie, va fi altfel”

Președintele Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase și președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), candidat comun al forțelor pro-europene la funcția de Președinte al RM, Maia Sandu, au fost ieri la piața agricolă din sectorul Ciocana, Chișinău. 

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Andrei Năstase a scris că au fost, din nou, printre oameni.

„Am mers împreună cu Maia Sandu, candidatul unic anti-oligarhic la funcția de președinte al Republicii Moldova, la piața agricolă de la Ciocana. Am simțit în ochii oamenilor speranța pentru schimbare, încrederea că vom câștiga cel de-al doilea tur de scrutin. Acum, totul depinde de mobilizarea noastră, a tuturor – a celor de acasă și a celor din diasporă”, a precizat el.

Totodată, Andrei Năstase a menționat că, la piață, de obicei, vin oameni de toate profesiile, vârstele, naționalitățile. „Toți aceștia vor de la politicieni un lucru simplu – să fie corecți, să muncească în interesul cetățeanului, să aibă grijă de țară și de viitorul ei. Din păcate, din cei 25 de ani de independență, nu prea au existat asemenea politicieni. După 13 noiembrie, va fi altfel”, a conchis Năstase.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...