În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Armand Goşu, analist politic român, Universitatea București, Facultatea de Științe Politice, unde predă istoria politică a Rusiei și a URSS, a răspuns şi la întrebarea: Care sunt șansele de a se impune a noii abordări din Strategia României pentru Moldova, anunțată de Președintele Klaus Iohannis?
„Foarte mici, pentru că Republica Moldova a fost și rămâne o temă predilectă pentru populiștii din România. Deci, va fi în continuare tăvălită cu succes în campanii electorale, și nu numai. Practic nu se va întâmpla nimic dramatic. Suntem în zona schizofreniei totale. Una spunem, alta facem”, a declarat el.
Potrivit lui, „dacă s-ar fi dorit ceva serios, ceea ce nu e cazul, din comisia ce pregăteşte strategia ar fi făcut parte reprezentanți importanți ai partidelor politice, care să garanteze continuitatea abordărilor, să-și asume angajamente în numele colegilor”. „Republica Moldova este cel mai important examen pe care România îl are de dat în următorii ai, în fața întregii lumi, nu doar a Chișinăului, Kievului sau Moscovei ci, în primul rând, în fața partenerilor din Occident, a Washington-ului și Berlinului”, a declarat el.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Andriana Cheptine







