Mi-e greu să scriu aceste rînduri, fiind şi eu jurnalist, dar, din păcate, şi despre acest trist adevăr trebuie să vorbească cineva şi anume că libertatea presei, care ani de-a rîndul fusese declarată cea mai mare victorie, reuşită, performanţă înregistrată de societatea moldovenească după revoluţia din 2009, a devenit cea mai mare ruşine naţională.

Pentru cei care au uitat, voi aminti că, pînă la revoluţia din 2009, în Republica Moldova practic nu exista presă liberă. În genere, presă era mult mai puţină decît acum, iar care exista, în cea mai mare parte era controlată politic. Mai mult ca atît, puţina presă cu adevărat liberă era persecutată şi permanent ameninţată cu „închiderea” (amintiţi-vă cazurile PRO-TV-Chişinău, „Kommersant Plus”, „Moldavschie Vedomosti” etc.).

După ce în 2009 la putere în Republica Moldova au venit aşa-numitele forţe democratice, piaţa media practic a „explodat” – au apărut o mulţime de portaluri informaţionale, posturi tv, unele ziare au trecut Prutul, s-au lansat noi posturi de radio, reviste. Politicienii ce reprezentau puterea în primii ani de după evenimentele din 2009, cu treabă şi fără treabă, se lăudau că orice li se poate reproşa, dar nimeni nu poate contesta că presa a devenit cu adevărat liberă. Iar în calitate de argument se venea cu fraze de genul: „Şi-ar mai fi permis cineva, pe timpul comuniştilor, să critice puterea şi să rămînă nepedepsiţi?”. Şi, într-adevăr, „explozia” presei după 2009 amintea în mare parte „explozia” partidelor după 1990. Instituţiile media, la fel ca şi partidele la începutul anilor 90 ai secolului trecut, apăreau ca ciupercile după ploaie. Însă, cantitatea nu a însemnat numaidecît şi calitate. În loc să lupte pentru „un loc sub soare” pe piaţa media, iar din competiţie acerbă să apară calitate, majoritatea noii prese, dar şi o bună parte din cea veche, au început să lupte pentru… un loc în buzunarele celor cu bani. Iar şmecheraşii din politica moldovenească nu au ezitat să se folosească de dorinţa presei din RM… de a se vinde. Astfel, în scurt timp, marea majoritate a presei a încăput în buzunare politice, iar în tendinţa de a-şi demonstra utilitatea patronilor politici, respectivele instituţii media au declanşat o adevărată competiţie, vrînd să demonstreze parcă cine poate cădea mai jos, cine se poate discredita şi autodistruge cel mai mult. În scurt timp, din marea „realizare” a revoluţiei din 2009 nu a rămas nici măcar amintirea, iar presa din Republica Moldova (cu mici excepţii) a ajuns o mare ruşine.

Chiar dacă sondajele de opinie continuă să prezinte presa ca una ce se bucură de încrederea cetăţenilor, nu trebuie să ne facem iluzii. Cînd răspund la aceste  întrebări ale sociologilor, oamenilor le apar în faţa ochilor, în primul rînd, acele puţine surse media pe care ei încă le stimează şi, nedorind să le pună în aceeaşi oală cu instituţiile de presă controlate politic, oamenii răspund că „au încredere”. În realitate, de încredere se bucură cîteva instituţii media ce pot fi numărate pe degetele de la ambele mîini, iar restul aşa-numitei prese (minimum 80% din piaţa media autohtonă) e tratată de oameni exact ca şi partidele pe care le slujesc, adică cu dispreţ. Iată cam aşa stau lucrurile cu „marea noastră realizare” de după 2009…

Igor Volniţchi