[ X ]
Breaking news22 Ianuarie 2019 16:01

MEI: Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova urmează să achite datoriile istorice tuturor angajaților, până la sfârșitul lunii ianuarie

Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM) urmează să achite datoriile istorice tuturor angajaților, până la sfârșitul lunii ianuarie, până în acest moment fiind acoperită peste 95% din valoarea acestora. De-a lungul anului 2018, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut mai multe ședințe cu conducerea și angajații Căii Ferate în vederea optimizării cheltuielilor și reorganizării strategice a întreprinderii.

 După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă,  în context, ministrul Chiril Gaburici a menționat: „Datorită măsurilor de optimizare, eficientizării activității CFM, precum și muncii în echipă, reușim să achităm datoriile istorice. Într-adevăr am muncit mult anul trecut pentru a asigura călătorii confortabile pasagerilor și a deschide noi curse, am întreprins acțiuni privind modernizarea infrastructurii feroviare, iar la sfârșitul lunii curente, după mulți ani de așteptare, angajații își vor primi salariile”.

Reamintim că, Ministerul Economiei și Infrastructurii a îndemnat agenții economici să transporte pe calea ferată materialele de construcție necesare la renovarea drumurilor naționale și locale în cadrul Programului Guvernamental „Drumuri Bune pentru Moldova”.

„Pe lângă faptul că agenții economici au redus traficul camioanelor de mare tonaj pe trasee, aceștia au contribuit și la majorarea volumelor de încasări pentru Calea Ferată. De asemenea, și noua cursă Chișinău-Odesa a adus încasări pentru bugetul CFM”, se spune în comunicat.

„Calea Ferată a început acest an cu dreptul. Sper să continue tot așa. Dezvoltarea unei întreprinderi este posibilă doar dacă se muncește cot la cot. Îmi doresc ca la sfârșitul anului, CFM să ne bucure cu o situație financiar-economică stabilă și proiecte care au modernizat infrastructura feroviară”, a menționat Chiril Gaburici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...