[ X ]
Editorial15 Iulie 2018 07:00

Întrevederea Putin-Trump şi evoluţia situaţiei politice din Moldova

Ore numărate ne despart de întrevederea dintre Preşedintele rus, Vladimir Putin şi omologul său american, Donald Trump. Deşi liderii celor două ţări au de discutat mai multe subiecte de importanţă mondială, nu e exclus că această întrevedere va avea şi anumite consecinţe asupra situaţiei din Republica Moldova.

Din start trebuie de menţionat că în legătură cu această întrevedere se fac diverse presupuneri. Unii spun că cei doi preşedinţi pot ajunge la noi înţelegeri privind delimitarea sferelor de influenţă şi că aceasta va da un nou impuls relaţiilor ruso-americane, alţii, din contra, cred că respectivele relaţii ar putea deveni şi mai reci, făcând aluzie la faptul că e prea puţin probabil ca Vladimir Putin şi Donald Trump să ajungă la careva compromis în chestiuni de principiu. Dar ce s-ar întâmpla dacă cei doi şefi de state într-adevăr ar ajunge la careva înţelegeri privind delimitarea sferelor de influenţă? Prima presupunere este că SUA nu se va mai opune extinderii influenţei Rusiei în spaţiul ex-sovietic. Pentru Rusia şi personal pentru Vladimir Putin (despre care unii cred că următorul său proiect geopolitic este refacerea URSS într-o formă sau alta) influenţa asupra fostului spaţiu sovietic este o chestiune de principiu şi putem admite că, în numele realizării acestui interes, ar putea face unele cedări ce ţin de probleme de maximă importanţă pentru SUA cum ar fi situaţia legată de Coreea de Nord, situaţia legată de Siria sau situaţia din Orientul Mijlociu. Şi Rusia are interese în aceste zone, dar, spre deosebire de SUA, interesul său este mult mai mare anume în spaţiul ex-sovietic.

O astfel de înţelegere (dacă ea va acea loc) va pune în mare încurcătură actuala guvernare a RM, care a mizat totul pe cartea americană. Cei de la putere au relaţii constant ostile cu Rusia deja de câţiva ani, iar în acest an s-au răcit considerabil şi relaţiile cu europenii. Unica miză externă a guvernării rămân americanii şi cei din Partidul Democrat au avansat mult pe filiera americană anume venind cu acţiuni cu pronunţat caracter anti-rusesc. Aceste acţiuni nu aveau cum să nu placă factorilor de decizie americani, care, putem presupune, sunt gata să accepte orice parteneriate ce pot diminua rolul şi influenţa Rusiei în această regiune. Cât timp au parteneriatul nedeclarat cu americanii, cei din actuala guvernare se pot simţi cât de cât în siguranţă şi îşi pot permite luxul să aibă relaţii tensionate cu europenii şi cu ruşii. Dar dacă, după întrevederea Putin-Trump, SUA nu vor mai avea nevoie de un partener ca actuala guvernare a Republicii Moldova? E o întrebare de care depinde decisiv evoluţia situaţiei politice din Republica Moldova în continuare.

Desigur, nu ne putem aştepta la careva declaraţii sau decizii anunţate după întrevederea preşedinţilor Rusiei şi SUA, dar evenimentele ce vor urma vor oferi răspuns inclusiv la întrebarea menţionată mai sus. Deci, să urmărim evoluţia din continuare a evenimentelor…

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce rezultat credeţi că vor da protestele opoziţiei pro-europene?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online