[ X ]
Editorial22 Aprilie 2018 07:00

Cinci ani de la marea lovitură „constituţională”

Astăzi se împlinesc exact cinci ani din ziua în care Curtea Constituţională emitea „celebra” sa hotărâre prin care de facto îi interzicea lui Vlad Filat, lider al PLDM, să mai fie Prim-ministru şi care de facto a pus bazele excluderii, nimicirii lui politice. Şi dacă atunci părerile ce se expuneau pe marginea celor întâmplate puteau fi considerate, mai mult sau mai puţin subiective, astăzi, de la distanţa acestor cinci ani, lucrurile par cât se poate de clare. 

Astăzi, cu certitudine putem spune că pe data de 22 aprilie în Moldova s-a terminat dualitatea de putere, acea dualitate care permitea de menţinut un echilibru politic oarecare şi care servea drept minimă bază ce ne putea permite să vorbim de o democraţie oarecare. Fragilă, slab funcţională, dar, totuşi, democraţie. Începând cu 22 aprilie 2013, lumea politică din Moldova a devenit monopolară, iar consecinţele au fost resimţite din plin în anii următori. Chiar dacă Vlad Filat a continuat să facă oficial politică până în octombrie 2015, conducând unul dintre cele mai influente partide, astăzi e clar că el nu mai avea nimic cu puterea. Marea majoritate a deputaţilor şi a demnitarilor de diferit rang reprezentau PLDM doar oficial, în rest (lucru care s-a văzut şi ulterior) ei nu mai aveau nimic în comun cu acest partid şi cu liderul său. Deputaţii şi demnitarii liberal-democraţi care rămâneau fideli partidului (şi au rămas şi ulterior) s-au pomenit minoritari în interiorul propriei formaţiuni, în interiorul propriului Guvern, chiar dacă atunci încă nu înţelegeau acest lucru.

Din data de 22 aprilie 2013, în Moldova au început să se întâmple lucru urâte de tot din toate punctele de vedere. Opinia exprimată de cetăţeni în alegeri a încetat să mai conteze, or nici unul din guvernele constituite de atunci şi până în prezent (cu excepţia Guvernului Streleţ) nu a exprimat voinţa cetăţenilor enunţată în cadrul alegerilor. Cele mai populare şi susţinute partide de către cetăţeni au fost ţinute cât mai departe de putere. O parte din opoziţie a fost înlăturată chiar şi din elementarul proces pentru orice democraţie declarată, numit alegeri. Cea mai mare parte din opoziţie a ajuns să fie controlată. Opoziţia necontrolată – distrusă prin cele mai murdare metode. Încet, dar sigur, Moldova s-a transformat într-un stat poliţienesc, unde, de regulă, cei ce au sau exprimă altă opinie sunt pur şi simplu distruşi. Justiţie nu există, după cum nu există nici instituţii democratice. Alegerile au devenit doar nişte exerciţii sterile şi nimeni nu are certitudinea că, chiar dacă va învinge într-un scrutin, va putea să exercite mandatul ce i l-au acordat alegătorii. Nimeni nu are certitudinea că mâine afacerea sa nu va fi lichidată sau preluată. Nimeni nu are certitudinea că mâine nu va fi privat de libertate sub cel mai prostesc pretext. Investitorii ocolesc Moldova, cetăţenii pleacă cu sutele de mii pentru a nu mai reveni niciodată, satele sunt pustii, iar în cimitire nu mai ajung locuri pentru a-i înmormânta pe bătrânii rămaşi singuri sau pe cei răpuşi de alcool şi de alte patimi. Încet, dar sigur, Moldova moare şi nu este exclus că în scurt timp îşi va înceta existenţa ca şi stat independent. Iar în 2013 era povestea de succes a Parteneriatului Estic.

Acest editorial nu este despre Vlad Filat, chiar dacă m-am referit la el mai sus. Pentru că, dacă nu era Vlad Filat, în 2013 ar fi fost înlăturat oricine ar fi avut poziţia şi influenţa lui. Acest editorial este despre Moldova, despre ţara căreia i s-a aplicat o lovitură „constituţională” acum cinci ani, efectele căreia nu doar că se resimt şi azi, ci devin tot mai grave, generând noi şi noi consecinţe nefaste. Un fel de Cernobâl „constituţional”.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi în primul rând de la noul primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online