[ X ]
Editorial11 Februarie 2018 07:00

Ultima şansă a liberalilor

În ultima perioadă, se observă cu ochiul liber o activizare a Partidului Liberal (PL), care încearcă din răsputeri să facă o mică minune şi să reuşească o revenire în marea politică, după perioada nefastă prin care acest partid trece începând cu 2016. Astfel, liberalii încearcă să se manifeste şi în lupta politică pentru Primăria capitalei, şi ca unul dintre pilonii opţiunii unioniste din Moldova, şi ca potenţiali catalizatori ai procesului de unificare a forţelor unioniste, şi ca declanşatori ai ieşirii Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente, şi ca oponenţi serioşi ai Partidului Socialiştilor şi personal a Preşedintelui Igor Dodon, şi ca buturuga mică ce-şi propune să răstoarne carul mare (potrivit spuselor liderului PL, Mihai Ghimpu, în următoarea campanie liberalii vor face tot posibilul ca PD să nu mai rămână la putere) etc. Dar nici una din aceste acţiuni nu pare să schimbe situaţia destul de complicată în care se află PL.

Este absolut evident că doar prin încercări de poziţionări şi prin acţiuni politice de rutină liberalii nu au nici o şansă să revină. Analiza situaţiilor relevante pentru cazul PL, arată că acest partid ar putea spera într-o revenire doar dacă va accepta schimbări profunde în stare să determine şi o modificare de percepere a sa de către electorat. Astăzi, oricare acţiune nu ar întreprinde-o PL, ea nu are cum să prindă la alegători, care sunt încă supăraţi pe alianţa făcută de liberali cu democraţii în 2016, alianţă care a lipsit poporul de posibilitatea de a alege un nou Parlament, după ce ieşise în vileag toată mizeria în care „înota” şi încă mai „înoată” actuala legislatură. Această supărare, de rând cu suspiciunile pe care le are o importantă parte din electorat în raport cu acest partid, va reduce şi în continuare la zero orice efort depus de liberali în încercarea de a se relansa în politica moldovenească.

Cel mai important este că electoratul dezamăgit de PL, votanţii de cândva ai acestui partid, nu au migrat nicăieri – ei continuă să se afle pe extrema dreapta a eşichierului politic, fără a fi „ancoraţi” de careva proiect politic. E un important segment de electorat care încă e în aşteptare şi liberalii, dacă ar face unele schimbări radicale, ar putea miza pe întoarcerea lui.

Însă, pentru a redeveni din nou credibili, liberalii urmează să genereze un şoc politic şi electoral semnificativ. Anume acest şoc ar putea fi declanşatorul, punctul de cotitură în eventuala revenire a PL în marea politică. Dar, pentru a-l genera, Mihai Ghimpu trebuie să accepte ideea plecării sale de la cârma formaţiunii. PL nu va fi privit cu încredere de electorat şi nici de potenţialii parteneri politici (fie că e vorba de partide unioniste sau pro-europene), cât timp Mihai Ghimpu, care a făcut alianţă cu PD în 2016, rămâne la cârma acestui partid. Electoratul vrea să vadă că PL îşi recunoaşte vina şi, mai mult, că cineva plăteşte pentru greşeli. Şi plecarea lui Mihai Ghimpu din fruntea PL trebuie sincronizată cu un mic şoc electoral pe care ar trebui să-l genereze primarul capitalei, prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă. Acesta trebuie să demisioneze din funcţia de primar şi să dea locuitorilor capitalei posibilitatea de a decide singuri cine merită să conducă Primăria. Mai mult, astfel Dorin Chirtoacă ar demonstra că PL nu face jocul democraţilor, care controlează acum Primăria, că nu e şantajabil şi că nu acceptă să fie paravan pentru ceea ce se întâmplă în Primărie de teamă că va face puşcărie.

Aceste două mişcări simple sunt de fapt unica şansă a liberalilor de a mai reveni în marea politică. Până când liberalii nu-şi vor cere scuze public pentru că în 2016 au dat ţara pe mâna democraţilor, iar în 2017 – şi Primăria capitalei aceluiaşi partid, şi până când cei vinovaţi de aceste situaţii nu vor plăti, nimeni nu va trata cu încredere PL – nici potenţialii parteneri de coaliţie şi nici electoratul.

Respectivele decizii nu sunt deloc uşoare, dar liberalii trebuie să înţeleagă că, dacă nu le adoptă, revenirea lor în marea politică va fi imposibilă.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...