[ X ]
Important21 Noiembrie 2017 16:00

(INTERVIU) Alexandru Botnari, primarul orașului Hâncești: Vreau ca lucrurile nu doar în municipiul Hâncești, dar și în țară să se îmbunătățească

Primarul orașului Hâncești, Alexandru Botnari, a vorbit în cadrul unui interviu pentru provincial.md despre cât de importantă este apartenența politică pentru un primar, care sunt problemele ce trezesc îngrijorări în rândul locuitorilor localității, dar și alte aspecte importante.   

P.:După ce ați activat timp de 2 mandate la Primăria orașului Hâncești în calitate de primar independent, ați aderat la Partidul Democrat din Moldova. Ce v-a determinat să faceți acest pas, nu regretați acest fapt?

A.B.:În 2009 când s-a dat foc la Parlament și Președinție, am hotărât că trebuie să merg și eu pe linie de partid, fiindcă am foarte mulți cetățeni care mă respectă și sunt în jurul meu, astfel, noi trebuie să consolidăm societatea. Astăzi, că sunt în PDM, nu-mi pare rău nicicum. Moda în Republica Moldova este de a traversa dintr-un partid în altul, doar pentru niște interese meschine, pe când eu nu am avut niciodată interese meschine, întotdeauna m-am axat pe problemele cetățenilor, investiții și infrastructură. Sunt multe lucruri în PDM care nu-mi plac, dar aceasta nu înseamnă că eu trebuie să merg în alt partid și să am alte opțiuni, dimpotrivă. Tot politicul pe care îl avem noi de 27 ani de zile, sincer vă spun, nu am cuvinte. Multe lucruri care se fac azi la noi în politică, nu se realizează pentru dezvoltare, ci pentru a ajunge într-o groapă încă mai mare. Vreau ca lucrurile nu doar din municipiul Hâncești, dar și din țară să fie mult mai bune.

P.:Cât de importantă este apartenența politică pentru un primar din Republica Moldova și cum influențează aceasta activitatea?

A.B.:Nu aș spune că pentru un primar este importantă apartenența politică. Un primar independent, la fel se descurcă. Toți anii în care am fost în funcția de primar independent, la fel am investit și am realizat proiecte. Nu s-a schimbat nimic atunci când am fost independent față de acum. Mă bucură faptul că partidul are intenția să dezvoltăm localitatea.

P.:Din 2003 sunteți ales de locuitorii orașului Hâncești, la cârma orașului. Cum ați reușit să convingeți electoratul ca să fiți ales atâția ani?

A.B.:În 2003, aveam doar 33 de ani, pe atunci eram cel mai tânăr primar, după aceasta au mai venit și alți colegi primari tineri. Eu până în 2003 am făcut business, am dezvoltat afaceri. În 2003 când am văzut cine sunt candidații la funcția de primar al orașului, mi-am dat seama că în orașul Hâncești nu se va schimba nimic. Aici am hotărât să las afacerile și să mă dedic lucrurilor publice. Eu, cred că, cetățenilor le rămâne să decidă, e la fel ca într-o familie. Lucrurile sunt foarte simple, numai că deciziile ar trebui să fie corecte.

P.:Lipsa locurilor de muncă reprezintă o problemă majoră pentru țara noastră. Cum este poziția orașului Hâncești din acest punct de vedere?

A.B.:Astăzi, dacă vorbim de locuri de muncă, atunci pot spune că sunt multe, cum ar fi de comerț, de servicii publice. Cât de cât lucrurile în Hâncești s-au mai schimbat. Ceea ce ține de fabricile de producție, 2 ani în urmă, s-a relansat fabrica de vinuri din Hâncești, acolo se face o producție foarte calitativă. Aceasta ne dă posibilitatea ca vinurile să ajungă peste hotarele țării. Totodată, fosta societate pe acțiuni „Floarea”, unde se produceau încălțăminte de cameră, produce și astăzi. La fel s-au deschis haine speciale pentru medicină, care se expediază în Europa la diferite spitale. În același timp, se fac și agenții de turism, o companie moldo-germană, care produce în Hâncești, aici, de exemplu, lucrează aproximativ 250 de doamne. În ultimii 2-3 ani de zile, în regiunea noastră activează o fabrică de spirt, care este completamente autonomă de investiții la 15-20 milioane de euro și care are producție.

P.:Dar care este situația cu privire la exodul populației? Ce întreprindeți pentru a opri acest val al migrației în rândul localnicilor?

A.B.:Este o întrebare mult mai complexă, chiar la nivel de conducere și partid facem acum un proiect la nivel de țară. În Republica Moldova, dacă am veni cu un concept ca tânărul să aibă un salariu de 400-500 de euro și o casă în care să locuiască, atunci exodul populației cu mult se va stopa și tinerii specialiști vor rămâne acasă. Tinerii pentru ce pleacă? Pentru a avea casă, masă, etc..

17807662_1499283203424392_175728187797524441_o

P.:În cadrul unei audieri publice ați vorbit despre faptul că moldovenii din diasporă, deși nu sunt plătitori de impozite în Republica Moldova, „se dau cu părerea peste noapte”. În ciuda faptului că moldovenii nu plătesc impozite, credeți că, cetățenii plecați peste hotare ar aduce doar dezavantaje?

A.B.:M-am referit la unele comentarii a unor persoane care s-au dat cu părerea la ședința dată. Sunt persoane din Republica Moldova care au făcut ceva pentru țara noastră, însă ei au fost nevoiți să plece, totodată, ei cu părerea nu se dau. Dar știți cine se dă cu părerea? Cei care sunt pregătiți și îndemnați cu niște bani din diferite ONG-uri. Avem și persoane politice care se dau cu părerea peste hotare, dar ce-i încurcă să vină în Republica Moldova și să-și dea contribuția pentru societate. Atunci când presa a scris despre mine, cred că, a întors-o așa cu a dorit ea.

P.:Care sunt problemele orașului și trezesc îngrijorări în rândul locuitorilor? Ce întreprindeți pentru a soluționa?

A.B.:Problemele orașului sunt multe și ele nu se finalizează niciodată. Aici este vorba despre calitatea apei, ca să avem apă potabilă, am făcut proiecte mari, însă aceasta nu este suficient ca să ducem la un bun sfârșit. Totodată, planul major al nostru este crearea unui centru pentru tineret și ducerea la bun sfârșit a acestei zone cu parc industrial, unde vom putea deschide 1000-1500 locuri de muncă. Mai avem proiecte începute, cu eficiența energetică, sistemul de canalizare, drumurile.

P.:În ultima perioadă unele obiective turistice au fost renovate în Hâncești. Care e situația la capitolul turiști, a crescut numărul acestora?

A.B.:A crescut foarte bine, numai că la Complexul Manuc-Bey este necesar încă vreun milion de euro ca toată infrastructura acestui conac să fie reconstruită totalmente, cu parc, cu havuz, gard, poartă specială, scări, statuie, lumini și multe altele. Drumurile de acces spre acest conac, ele sunt 2, astfel pe limita acestora trebuie să fie plasate puncte comerciale. Alături de acest conac, avem un parc, care necesită o dezvoltare, ca să fie și un loc de agrement eficient și să aducem mai mulți turiști, pentru a avea un impact național.

P.:Având în schimbarea sistemului electoral, admiteți să candidați pentru funcția de parlamentar în cadrul unei circumscripții? De ce?

A.B.:Nu, fiindcă eu nu mă văd în Parlament. Eu sunt persoana faptelor. Eu vreau să muncesc acolo, unde pot vedea rezultate. În Parlament sunt persoane politice, care, nemijlocit, trebuie să facă strategii naționale, legi aprobate, modificări, dar eu sunt cel care trebuie să realizeze acele planuri majore. Eu nu mă văd în Parlament.

Mihaela Conovali

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2017”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online