[ X ]
Editorial19 Octombrie 2017 07:00

Întrebarea care poate da cu totul alt curs evenimentelor politice din Moldova. Cine o va formula?

În ultima perioadă, afirmaţii despre uzurparea puterii de stat au fost făcute mai multe decât în 26 de ani de independenţă la un loc. Despre uzurparea puterii de stat vorbeşte Preşedintele Igor Dodon (inclusiv în lumina deciziei Curţii Constituţionale privind numirea în funcţie a noului ministru al Apărării). Despre uzurparea puterii de stat vorbeşte Maia Sandu, care chiar a fost citată la procuratură să spună ce are în vedere când vine cu astfel de acuzaţii în adresa liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Despre uzurparea puterii de stat vorbesc constant Andrei Năstase, liderul PDA, Renato Usatîi, liderul PN, o mulţime de politicieni, analişti, jurnalişti etc. Dar nimeni nu şi-a pus întrebarea: Ce înseamnă de fapt uzurpare a puterii de stat?

Recunosc, până mai ieri nici eu nu mi-am pus această întrebare. Pentru că-mi părea că răspunsul este la suprafaţă, mai concret în articolul doi din Constituţie „Suveranitatea și puterea de stat”. Acesta prevede: „(1) Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituție. (2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”.

Acum, nu mai sunt sigur că ceea ce înţeleg eu corespunde viziunii asupra acestui articol pe care o are guvernarea din Republica Moldova sau chiar şi Curtea Constituţională. Am auzit că cei de la Curtea Constituţională se supără că pe seama lor se fac bancuri, că lumea râde de ei, considerându-i un fel de apendice al guvernării. Poate că judecătorii CC şi sunt independenţi, dar trebuie să înţeleagă că astfel de bancuri, aluzii şi acuzaţii nu apar pe loc gol. În mod straniu, cam toate deciziile pe care le-au luat ei în ultimul timp au convenit guvernării. Cel puţin, nu au fost decizii care să contravină intereselor guvernării. Ce să mai crezi în acest caz?

Dar, să revenim la subiect, adică la uzurparea puterii de stat. Eu cred că acum se impune o adresare către Curtea Constituţională cu solicitarea de a da o interpretare articolului 2 din Constituţie. Evident, acest lucru trebuie să-l facă acei care au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională şi, apropo, cred că e şi în interesul puterii, şi în interesul opoziţiei ca astfel de sesizare să fie făcută. Mai mult ca atât, cred că şi pentru CC ar fi binevenită o astfel de sesizare. Căci, ar putea să-i ajute pe cei de la CC să-şi refacă imaginea şi să scape de suspiciunea că ar fi în slujba guvernării.

Într-un cuvânt, după o astfel de sesizare şi interpretare, ar avea de câştigat toţi: guvernarea ar putea eventual scăpa de acuzaţia de uzurpare a puterii de stat (dacă aceasta va reieşi din interpretarea CC), opoziţia şi-ar putea formula mai clar mesajele de acuzare în adresa guvernării, CC şi-ar putea restabili parţial imaginea (dacă, desigur, nu se va face din nou de râs), iar noi, cetăţenii de rând, vom înţelege nu doar ce e cu independenţa CC, dar şi ce se are în vedere prin „uzurpare a puterii de stat”.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online