[ X ]
Editorial1 Octombrie 2017 07:00

Temele de campanie ale partidelor din Moldova

Deşi până la următoarele alegeri parlamentare e încă ceva mai mult de un an, unele partide din Moldova deja şi-ai ales temele de campanie şi acţionează în vederea promovării lor. Cel puţin aceasta este impresia ce se creează urmărind acţiunile lor din ultimul timp. La aceste teme mă voi referi în rândurile de mai jos.

Astfel, se pare că tema de campanie a Partidului Democrat va fi integrarea europeană a Republicii Moldova, iar pilonul de bază în promovarea ei va fi modificarea Constituţiei prin introducerea obiectivului de integrare europeană în Legea Supremă. Democraţii intenţionează să elaboreze un proiect de lege pe care să-l propună Curţii Constituţionale, care va avea la dispoziţie până la şase luni pentru a-şi da avizul. Ulterior, dacă acesta va fi unul pozitiv, Parlamentul nu se va putea atinge de acest proiect de lege alte şase luni. Deci, întreaga procedură ar putea dura circa un an, iar punctul final ar putea fi pus chiar în ajunul startului campaniei electorale. Timp de un an, probabil, democraţii vor organiza acţiuni de susţinere a acestei idei (colectării de semnături, campanii mediatice, dezbateri publice etc.). Astfel, ei vor „încălzi auditoriul”, iar punctul final pus în ajunul startului campaniei electorale a alegerilor parlamentare le va permite să intre în scrutin pe „cal alb”.

Tema de campanie a socialiştilor se pare că va fi trecerea Republicii Moldova la forma de guvernare prezidenţială. Socialiştii au anunţat deja că intenţionează să colecteze circa un milion şi jumătate de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot şi nu exclud nici iniţiativa organizării unii referendum în acest sens. Aceste acţiuni, suplimentate de campanii de mediatizare şi promovare a ideii, iarăşi ar putea dura circa un an, adică punctul final va fi atins chiar în ajunul startului campaniei electorale a alegerilor parlamentare. Astfel, şi socialiştii vor intra pe „cal alb” în alegeri.

Tabăra unionistă se pare că va face o temă de campanie din semnificaţia istorică a anului 2018 (o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România). Pentru segmentul unionist aceasta e o temă puternică, iar cei ce o vor promova, cu siguranţă, vor ieşi în câştig. Problema unioniştilor însă constă în faptul dacă vor reuşi să se consolideze şi să promoveze această temă de campanie în comun. De capacitatea lor de consolidare depinde decisiv şi rezultatul pe care-l vor lua în alegeri.

Tema de campanie a „Partidului Nostru” se pare că va fi lupta cu oligarhia. Cel puţin, în ultima perioadă, în discursul public şi în acţiunile reprezentanţilor PN s-a văzut doar această temă. E o temă bună, dacă luăm în calcul că regimul ce conduce RM nu stă deloc bine la capitolul credibilitate în rândurile cetăţenilor, însă reuşita ei depinde şi de faptul dacă PN va putea să constituie acel front antioligarhic unic, ideea căruia a lansat-o mai devreme.

Deocamdată, nu e clară tema de campanie a opoziţiei pro-europene de dreapta. Dar, judecând după faptul că aceasta s-a activizat simţitor în ultima perioadă, cred că în scurt timp vom putea face unele constatări şi la această temă.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online