[ X ]
Editorial10 Septembrie 2017 07:00

De unde apar dosarele lui Dorin Chirtoacă

În această săptămână, lui Dorin Chirtoacă, Primar suspendat al municipiului Chişinău, i s-a comunicat că mai are un dosar penal. Primarul a reacţionat sarcastic făcând aluzie la o veche modalitate de lucru a justiţiei sovietice, care se conducea de principiul: „Om de-ar fi că articol pentru condamnarea lui se va găsi”. Însă, în cazul de faţă nu e vorba doar de om şi de articol, ci şi de o schemă, în baza căreia apar tot mai multe dosare în Moldova şi care prinde un contur tot mai clar.

Cum lucrează această schemă? Se ia un domeniu în care se ştie că există multă corupţie, dar care e greu de dovedit; se decapitează instituţia/domeniul respectiv; au loc nişte reţineri (de multe ori motivele acestor reţineri sunt de râsul găinilor); începe testarea nervilor celor reţinuţi; cei care cedează, încep să vorbească despre diferite ilegalităţi şi astfel oferă deja motive întemeiate pentru reţinerea altor persoane (Atâta timp cât şeful instituţiei sau cel ce dictează regulile de joc într-un domeniu anume e în libertate şi în funcţie, capacitatea de rezistenţă a celor reţinuţi este una mare, ei mizând pe ajutorul lui sau, gândindu-se că şeful va aprecia faptul că nu l-au trădat şi îi va răsplăti ulterior după merit. De aceea, pentru cei ce pun în aplicare schema este foarte important ca şeful/liderul să fie reţinut sub un pretext oarecare, deoarece aceasta reduce substanţial capacitatea de rezistenţă a subalternilor); şeful fiind privat de libertate şi înlăturat din funcţie, subalternii nu mai văd necesitatea protejării lui şi de multe ori dau în totalitate vina pe el (la sugestia celor ce pun în aplicare schema sau din proprie iniţiativă), atribuindu-i păcate de care aceasta poate nici nu ştie; cei ce pun în aplicare schema, propun celor reţinuţi un „barter” – dai depoziţiile de care avem nevoie, iar în schimb te alegi cu o condamnare cu suspendare sau, în genere, cu achitare, dar, cel mai important – obţii libertatea (pentru astfel de „barter” legea noastră are o mulţime de instrumente – începând de la beneficiile de pe urma aşa-zisei colaborări cu ancheta şi terminând cu practica autodenunţului, care te absolvă de orice responsabilitate). Subalternii nu prezintă nici un interes pentru cei ce pun în aplicare schema – lor li se rezervă fie rolul de declanşator de dosare pe numele unor „grei” din politică, fie rolul de vacă de muls (potrivit unor informaţii, mulţi dintre ei, pe lângă faptul că dau depoziţiile ce li se cer, mai lasă prin anumite cabinete şi sume frumuşele din contul averilor făcute în cadrul diferitor acte de corupţie). După aceasta, li se dă un şut în fund şi li se arată uşa, pentru că nu mai trebuiesc nimănui.

Sunt tot mai multe semne că anume în baza acestei scheme apar dosarele lui Dorin Chirtoacă şi, probabil, vor mai apărea şi alte dosare. Nu zic că Primarul e înger – îşi are şi el păcatele sale, pentru care va trebui să răspundă. Mai ales că toţi ştiu ce cuib de corupţie e Primăria capitalei. Dar am două regrete: 1) că justiţia în Moldova continuă să fie făcută în baza unor astfel de scheme, care permit multor corupţi şi lichele să scape basma curată, distrugând pe altcineva; 2) că Dorin Chirtoacă încă nu a înţeles că unicul lucru bun pe care-l mai poate face în situaţia în care a ajuns este să demisioneze şi să întoarcă capitala locuitorilor ei, scoţând-o din mâinile celor care l-au distrus şi continuă să-l batjocorească în fiecare zi.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce evenimente politice credeţi că vor marca toamna anului 2017?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online