[ X ]
Comentarii3 Iunie 2017 13:00

(COMENTARIU) Şansele liberalilor

Astăzi, multă lume se întreabă dacă mai are Partidul Liberal careva şanse la un viitor politic, având în vedere rating-ul său extrem de scăzut, faptul că nu mai este la guvernare, dar şi scandalurile de corupţie în care sunt implicaţi unii reprezentanţi ai săi. Şi în context trebuie de făcut o precizare importantă: numărul celor ce cred că PL a eşuat ca şi proiect politic este mult mai mare decât al celor care încă mai dau careva şanse acestui partid. Oricum, o analiză a situaţiei în care a nimerit PL arată că, chiar dacă sunt mici, aceste şanse, totuşi, există şi depinde de liberali dacă le vor valorifica sau nu.

Din start, trebuie de spus că, în formula actuală, liberalii nu au nici o şansă de viitor. Dacă pur şi simplu vor sta şi vor aştepta minuni, liberalii sunt sortiţi dispariţiei ca şi partid politic serios. Formaţiunea poate fi relansată pe arena politică a Republicii Moldova numai prin acţiuni hotărâte, cu caracter radical. Iar ceea de ce are nevoie PL acum ca de aer este o idee mobilizatoare, care nu doar ar consolida rândurile respectivei formaţiuni, ci şi electoratul pe care-l are, precum şi potenţialul electorat.

Ce idei pot folosi liberalii pentru relansare? Prima posibilă idee ar fi un referendum de unire a Republicii Moldova cu România, care ar urma să aibă loc în anul 2018, an cu o semnificaţie aparte pentru unionişti, dat fiind faptul că se împlinesc 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România din 1918. Dar, este evident că revenirea liberalilor în forţă în politica moldovenească nu poate fi făcută pur şi simplu prin anunţarea acestui referendum. E nevoie de o strategie amplă, suplimentată şi de un plan de acţiuni pe măsură, care ar cuprinde o perioadă de minimum jumătate de an (anume aceasta e  perioada minimă necesară pentru implementarea unei idei, unei asocieri, unei imagini în subconştientul alegătorului), timp în care liberalii ar fi permanent în prim plan şi în contact direct cu alegătorii. Respectiva campanie ar trebui să beneficieze şi de o acoperire mediatică pe măsură, altfel efectul ei practic nu va fi resimţit.

O altă posibilă idee este lansarea unui amplu proces de consolidare a forţelor unioniste. Va fi un exerciţiu extrem de dificil, o adevărată provocare pentru liberali, deoarece astăzi partidele unioniste din Moldova sunt constituite în mare parte din foşti coechiperi ai liberalilor, care, la anumite etape, au părăsit acest partid cu scandal. Dar pe cât de grea pare misiunea, pe atât de mare e miza. Căci, unificarea forţelor politice unioniste ar oferi o soluţie, o ancoră politică alegătorilor unionişti, numărul cărora este în continuă creştere, constituind, potrivit unor estimări, 20%-30% din numărul total de alegători din RM.

O altă posibilă idee pentru liberali este o reformă internă a partidului, care ar prevedea inclusiv schimbarea conducerii formaţiunii. O astfel de reformă ar spori nivelul de încredere în partid din partea  membrilor, ar consolida rândurile formaţiunii şi ar transmite un mesaj mobilizator către electoratul actual, dar şi potenţial al PL. Liberalii ar putea recurge chiar la un truc de imagine, eficienţa căruia a fost testată de nenumărate ori în diferite ţări, alegându-l pe Dorin Chirtoacă lider de partid. Aceasta ar fi şi un mesaj clar transmis de liberali societăţii că ei nu cred în acuzaţiile aduse Primarului capitalei, că Dorin Chirtoacă continuă să fie locomotiva electorală a PL.

O altă posibilă idee este ca PL să folosească în lupta pentru propria reabilitare aceeaşi armă care aproape că a răpus formaţiunea – combaterea corupţiei. Pentru aceasta PL trebuie nu doar să demareze o amplă campanie care să arate că reprezentanţii săi (în primul rând, Dorin Chirtoacă) nu sunt implicaţi în fapte de corupţie, dar să demaşte anumite fapte de corupţie de răsunet. Cu siguranţă, aflându-se la guvernare, PL cunoaşte fapte şi situaţii legate de corupţie despre care cetăţeanul simplu nu are nici cea mai vagă idee. Schimbând accentele, arătând unde e adevărata corupţie, PL se poate salva de la falimentul său ca partid politic, care devine tot mai evident cu fiecare zi.

Există multe alte posibile idei care pot ajuta PL să redevină forţa politică de altă dată. Dar întrebarea este: Însuşi liberalii cred că se mai pot salva? Pentru că, dacă ei nu cred în acest lucru, dacă s-au resemnat cu situaţia în care au nimerit, nimeni şi nimic nu va putea readuce la viaţă acest partid politic.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce partid din Moldova are cei mai buni strategi?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online