[ X ]
Comentarii19 Noiembrie 2016 14:00

(COMENTARIU) Cele două bombe politice ce pot exploda în scurt timp

După ce au trecut alegerile prezidenţiale, s-ar părea că patimile în politica moldovenească ar trebui să se domolească, cu atât mai mult că suntem pe final de an. Dar se pare că politica moldovenească mai are de trecut minimum prin două situaţii de impact politic major până la finele anului curent şi aceste situaţii ar putea da cursul evenimentelor politice chiar şi după Anul Nou.

Prima situaţie ţine de preconizata reformă a Guvernului. Această reformă, care are drept scop reducerea numărului de ministere, agenţii şi birouri, a fost anunţată de Premierul Pavel Filip încă în luna aprilie, în raportul privind activitatea în primele 100 de zile. Ulterior, s-a precizat că la respectiva reformă se lucrează la nivel de experţi, inclusiv experţi internaţionali, ea urmând să fie definitivată în toamna anului curent. În toamnă deja s-a precizat că la subiect se va reveni după alegerile prezidenţiale, care iată că au trecut.

De ce spun că e vorba de o bombă politică? Pentru că, în contextul acestei reforme a Guvernului, se fac diferite presupuneri. Prima presupunere este că, sub pretextul reorganizării Guvernului, ar urma ca toată puterea să fie concentrată în mâinile celor din Partidul Democrat, prezenţa liberalilor la guvernare fiind mai mult de ochii lumii (un minister sau două care nu decid mare lucru în ecuaţia generală a guvernării), iar despre prezenţa la guvernare a foştilor comunişti şi a foştilor liberal-democraţi, în genere, nu se va putea de vorbit. Există şi opinia că, dacă preconizata reformă a Guvernului va afecta mai mult de jumătate din structura Executivului, atunci, în genere, ar putea urma o demisie a acestuia. Iar urmările aceste demisii pot fi diferite şi în acest sens se vehiculează minimum patru scenarii: 1) votarea unui nou Guvern în frunte cu actualul Premier, Pavel Filip; 2) votarea unui nou Guvern al PD-PL şi deputaţilor neafiliaţi menţionaţi mai sus în frunte cu un nou Premier; 3) Crearea unei noi coaliţii de guvernare (spre exemplu, dintre democraţi, socialişti şi unii deputaţi neafiliaţi) şi învestirea unui nou Guvern condus de Pavel Filip; 4) crearea coaliţiei menţionate mai sus, dar în fruntea Executivului ar veni un nou Premier. Mai fiecare din aceste schimbări poate avea efectul unei bombe politice cu efecte greu de prevăzut la această etapă.

A doua situaţie de stres major pentru politica moldovenească ar putea interveni după finalizarea procesului de consultări publice al PD cu societatea, care are drept obiectiv reformarea clasei politice autohtone. Şi în acest context, neoficial se vehiculează trei posibile scenarii: 1) schimbarea actualei conduceri a PD, sub pretextul că o reformă a unui partid, care se pretinde a fi un exemplu pentru întreaga clasă politică, nu poate fi considerată reuşită cu păstrarea aceloraşi persoane în prim plan; 2) o largă fuziune politică în baza PD cu apariţia unui mega-partid social-democrat, cu o nouă conducere şi care ar prelua în perspectivă de unul singur toată puterea în stat; 3) schimbarea sistemului electoral actual pe unul mixt sau uninominal cu declanşarea ulterioară a alegerilor parlamentare anticipate. Repet: toate acestea sunt scenarii care se discută mai mult neoficial în cercurile celor ce încearcă să înţeleagă ce se ascunde după reformarea clasei politice anunţată de PD anterior şi care (iarăşi potrivit informaţiilor neoficiale) ar urma să capete contur real în cel mai scurt timp.

Oricum, toate cele menţionate mai sus vin să confirme teza că situaţiile de stres politic major nu au trecut odată cu alegerile prezidenţiale. De aceea, avem toate motivele să presupunem că finalul anului politic 2016 va fi minimum la fel de „fierbinte”, dacă nu chiar mai „fierbinte” decât întreg anul de până acum.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Cine e vinovat de criza politică din RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...