Președinta Maia Sandu a avut, la Budapesta, întrevederi bilaterale cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar. Discuțiile s-au axat pe parcursul european al Republicii Moldova, pe cooperarea economică și energetică și pe securitatea regională, informează TRIBUNA.
Interlocutorii au salutat deschiderea, în acest an, a patru grupuri de capitole de negociere și au discutat pașii următori pentru deschiderea celorlalte două rămase. Au reafirmat, totodată, că extinderea Uniunii Europene este o investiție în securitatea întregii Uniuni.
În plan economic, Președinta a salutat prezența companiilor maghiare în Republica Moldova și a încurajat noi investiții. Au fost discutate și cooperarea energetică, inclusiv diversificarea surselor și interconectarea regională, precum și extinderea legăturilor aeriene directe dintre Chișinău și Budapesta.
Discuțiile au abordat și securitatea regională: rezistența Ucrainei și amenințările hibride ale Rusiei, inclusiv violările repetate ale spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone și rachete rusești.
Republica Moldova și Ungaria au semnat în 2020 o declarație de parteneriat strategic. Aceasta prevede sprijinul Ungariei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, dialog politic regulat la toate nivelurile și cooperare în domeniile economic, energetic, al securității, educației și culturii.
Aceasta este prima vizită a Președintei Maia Sandu în Ungaria. Președinta se află la Budapesta la invitația Prim-ministrului Péter Magyar, pentru a participa la evenimentele dedicate împlinirii a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956. Ieri, alături de mai mulți șefi de stat și de guvern, Președinta a participat la ședința solemnă a Adunării Naționale a Ungariei și la ceremonia de comemorare din Piața Kossuth.








