[ X ]
Important23 Octombrie 2026 10:13

International IDEA a propus crearea unui centru regional de expertiză în domeniul rezilienței democratice la Chișinău 

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu secretarul general al Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA), Kevin Casas-Zamora. Discuțiile au vizat aprofundarea cooperării, consolidarea rezilienței democratice și  integrității proceselor electorale, precum și combaterea manipulării informațiilor și ingerințelor străine, informează TRIBUNA. 

Interlocutorii au apreciat rezultatele cooperării dintre Republica Moldova și International IDEA, în special în domeniul fortificării capacităților instituționale și protejării proceselor electorale. Totodată, au salutat progresele înregistrate în procesul de aderare a Republicii Moldova la International IDEA, inclusiv aprobarea de către Guvern a proiectului de lege privind aderarea la Statutul organizație.

„În ultimii ani, Republica Moldova a acumulat o experiență valoroasă în contracararea ingerințelor străine și protejarea instituțiilor democratice. Ne dorim ca experiența Republicii Moldova să contribuie la protejarea proceselor democratice și în alte state, iar cooperarea cu International IDEA oferă oportunități importante în acest sens”, a declarat Mihai Popșoi.

În acest context, ministrul a evidențiat eforturile Republicii Moldova de a promova, inclusiv în cadrul președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, o abordare internațională coordonată în combaterea manipulării informațiilor și ingerințelor străine (FIMI). Totodată, a subliniat importanța dezvoltării unor instrumente internaționale eficiente pentru contracararea acestor amenințări.

Un subiect important al întrevederii l-a constituit propunerea International IDEA de a crea la Chișinău un centru regional de expertiză în domeniul rezilienței democratice și combaterii ingerințelor străine. Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a salutat inițiativa, subliniind oportunitatea valorificării experienței Republicii Moldova în sprijinul altor state din regiune.

La rândul său, Kevin Casas-Zamora a apreciat progresele Republicii Moldova în consolidarea instituțiilor democratice și a confirmat disponibilitatea organizației de a continua asistența tehnică și schimbul de expertiză, inclusiv prin dezvoltarea unui program de cooperare pentru perioada 2027–2029.

La final, interlocutorii au reconfirmat angajamentul comun de a aprofunda parteneriatul și de a promova reziliența democratică la nivel național și regional.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...