[ X ]
Important21 Octombrie 2026 17:48

Igor Grosu a discutat cu Înaltpreasfințitul Părinte Antonie: „Am discutat despre păstrarea patrimoniului cultural și rolul credinței în societate”

Igor Grosu, președintele Parlamentului, a avut o întrevedere la Parlament cu Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, căruia i-a urat succes în noua misiune, informează TRIBUNA.

„Mi-am exprimat dorința de a ne uni eforturile în promovarea unității în comunitățile noastre religioase. Cu toții ne dorim o societate unită, în care valorile creștine, respectul reciproc și aspirația spre o viață mai bună să ne apropie și să nu ne despartă.

Am discutat despre păstrarea patrimoniului cultural și rolul credinței în societate. Un subiect aparte l-a constituit noua lege privind victimele represiunilor politice, dar și folosirea cu rea-voință a credinței oamenilor în interese politice și geopolitice”, a spus politicianul.

Igor Grosu a mai spus că au convenit să aibă o comunicare cât mai activă, în mod deosebit în parcursul nostru de integrare europeană.

„Asta înseamnă nu doar respectarea libertății religioase și a valorilor creștine, dar și protejarea demnității umane și a dreptului fiecăruia de a-și trăi credința în pace și liniște”, a subliniat el.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...