Prezentarea hărții administrativ-teritoriale de către Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la 1 octombrie, a fost descrisă drept momentul în care reforma „a început”. Într-un stat de drept însă, o hartă prezentată la o conferință de presă nu este o decizie. Este o propunere, iar propunerile se cântăresc, se compară și se corectează. Primul pachet legislativ urmează să intre în consultare publică. Este momentul să spunem clar ce diferențiază acest model de alternativa pe care o propun, “Trei Porți”, și de ce aceste diferențe nu țin de estetica hărții, ci de capacitatea RM de a funcționa ca viitor stat membru al UE. Pornim de la un punct comun. Ambele modele propun 3 regiuni și ambele acceptă că actualul nivel raional, cu 32 de consilii și peste 9 miliarde de lei cheltuiți în 2025, nu mai poate continua în forma de azi. Amalgamarea primăriilor este necesară și nu o contest. Disputa este strict despre ce fel de regiune construim. Iar aici diferențele sunt de substanță.

Le prezint în continuare –

1. Conformitatea europeană. Regulamentul (CE) 1059/2003 stabilește că o regiune NUTS 2, nivelul la care se calculează eligibilitatea pentru fondurile de coeziune, trebuie să aibă între 800 000 și 3 000 000 de locuitori. Regiunile Guvernului au 514 000 (Nord), 670 000 (Centru) și 280 000 de locuitori (Sud). Niciuna nu atinge pragul. Prin dimensiune, ele sunt regiuni de nivel NUTS 3. Consecința este gravă: fie vom avea o a 2 hartă, statistică, suprapusă celei administrative, fie întreg malul drept va deveni o singură regiune NUTS 2, iar fondurile europene vor fi gestionate de la centru, centralizat, cu regiunile reduse pe rol de figuranți. Prin contrast, modelul nostru propune regiuni de 854 000, 1 083 000 și 837 000 de locuitori, fiecare peste pragul cerut de UE. Capitolul 18 (Statistică) a fost deschis odată cu 1 cluster de negocieri, la 15 iunie 2026. Nu ne putem permite să desenăm acum o hartă pe care o vom redesena peste 3 ani, la cererea UE.

2. Integritatea și coerența teritorială. Modelul Guvernului produce un paradox greu de explicat. Bălțiul este sediul regiunii Nord, dar nu face parte din ea. Chișinăul este sediul regiunii Centru, dar rămâne în afara ei, deși peste 150 000 de locuitori ai municipiului trăiesc deja dincolo de limitele orașului propriu-zis. UTA Găgăuzia și viitorul municipiu Taraclia își păstrează competențele și stau deoparte. Aceasta vorbește despre inconsistență și lipsă de viziune a guvernului în materie de regionalizare. Malul stâng al Nistrului nu apare deloc. Regiunile rezultate sunt periferii fără motor. În contrast, modelul “Trei Porți” așază fiecare centru în regiunea pe care o polarizează și include UTAG și Taraclia în Sud-Est, cu garanții pt autonomie. Modelul Planifică întregul teritoriu național, cu o participare graduală a localităților de peste Nistru. Reintegrarea nu se face doar prin negocieri politice. Se face pentru oameni care statistic și politic fac parte din RM. Se face și prin planificare economică comună.

3. Echilibrul și masa critică. În varianta guvernului, Centrul are de 2,4 ori mai mulți locuitori decât Sudul. Lipsit de Comrat, Ceadîr-Lunga și Taraclia, Sudul devine regiunea cea mai mică și cea mai săracă, fără masa critică necesară pentru proiecte regionale de apă, drumuri sau gestionarea deșeurilor. Modelul “Trei Porți” distribuie populația echilibrat, 31%, 39% și 30%, și leagă fiecare regiune de o magistrală externă: Bălțiul – Ucraina și Polonia, Chișinăul – România și Uniunea Europeană, pe axa Ungheni–Iași, Cahulul – Dunărea și Marea Neagră. Aceste porți nu sunt metafore. Ele dau fiecărei regiuni o specializare economică, iar specializarea este o condiție explicită pentru accesul la fondurile europene de inovare.

4. Arhitectura instituțională. Guvernul propune consilii regionale alese direct în 2027, cu un „aparat mic”, fără delegare fiscală, fără buget publicat și cu o misiune formulată vag: să „ajute municipiile” la proiectele care depășesc o localitate. Pe același nivel ar coexista 4 regimuri diferite: regiunile, Chișinăul, Bălțiul și UTAG, la care se adaugă Taraclia. Experiența europeană arată unde duce o asemenea construcție. Bulgaria a creat consilii de dezvoltare fără personal și fără buget, iar acestea au rămas forumuri. Ungaria a desființat regiunile după 2010, pentru că au fost impuse din exterior, fără asumare internă. Cehia a pierdut miliarde de coroane într-un nivel regional suprapus peste regiunile alese. Modelul “Trei Porți” propune o adunare formată din aleși locali delegați, o agenție de 40–60 de specialiști recrutați prin concurs, un contract-program pe 7 ani cu FNDR și separarea strictă a criteriilor de selectare, plății și controlului. Calendarul este verificabil: organism intermediar din 2028, autoritate de management din 2030.

5. Transparența. Din păcate, Guvernul nu a publicat bugetul regiunilor, numărul de posturi sau economiile estimate în modelul propus. Premierul a refuzat explicit să dea cifre. Știm doar că, în 2025, FNDRL a alocat dezvoltării regionale 480 de milioane de lei, iar decizia a rămas la centru. Modelul nostru “Trei Porți”estimează costul celor 3 agenții regionale la 55–100 de milioane de lei pe an, de 4 până la 13 ori mai puțin decât aparatul actual al raioanelor existente. Propune, de asemenea, ca cel puțin 30% din FNDRL să fie programat regional, printr-un contract multianual. Datele la care av acces susțin fără echivoc punctul nostru de vedere: regiunile slab guvernate au nevoie de un buget de coeziune de 2,7 ori mai mare pentru același rezultat. Capacitatea precede banii, nu invers.

Iar acum să punem o simplă întrebare: cine este autorul modelului prezentat de Guvern? Autoritățile locale, prin CALM, au acceptat principiul desființării raioanelor. Totuși, la o săptămână de la prezentare, ele întreabă încă cine va conduce regiunile, cum vor fi alese consiliile și din ce bani vor funcționa. Din teritoriu se aude deja că regiunile propuse ar avea competențe reduse și un mandat limitat, iar sarcinile lor sunt îndeplinite astăzi de agențiile de dezvoltare regională. Mediul academic nu și-a asumat public acest model. O reformă care nu a convins nici primăriile, nici experții, nici mediul academic și care nu își publică nici costurile, nici structura, rămâne un exercițiu strict birocratic, desenat de sus în jos.

De aceea, stimați prieteni, prezentarea hărții nu închide ușa consultărilor. O deschide. Cer ca cele 2 modele să fie puse una lângă alta, cu cifrele pe masă, în fața primarilor, a mediului academic și a partenerilor europeni.

Avem de ales între o hartă administrativă și o arhitectură europeană. Iar alegerea o facem exact în anii în care negociem aderarea.

Igor Munteanu, expert, ex-deputat