[ X ]
Important8 Octombrie 2026 16:00

Ministrul Energiei: Europa nu are nevoie doar de mai multe rețele, ci de o rețea mai extinsă. R. Moldova este pregătită să construiască rețele

Experiența Republicii Moldova, care în ultimii ani și-a reconstruit practic arhitectura de securitate energetică, a fost prezentată la Amsterdam, în cadrul summitului Energy Grid Intelligence Europe, organizat de The Economist. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a vorbit în cadrul evenimentului alături de reprezentanți ai instituțiilor europene, operatori ai sistemelor de transport și distribuție, companii energetice și experți în infrastructură și securitate energetică, informează TRIBUNA.

În intervenția sa, ministrul a povestit despre lecțiile pe care Republica Moldova le-a acumulat în urma mai multor situații de criză și despre măsurile prin care țara își reduce dependența de un singur furnizor sau coridor de aprovizionare. Dorin Junghietu a reiterat că reziliența energetică nu poate fi construită doar prin reacții la situații de criză, ci prin planificarea unor investiții în rețele, echipamente, capacități de producere și stocare, precum și în resurse umane.

„Moldova are un sistem energetic mic, dar care a trecut în ultimii ani prin aproape toate testele de stres posibile: atacuri rusești, fenomene meteorologice extreme și secetă regională. Am trecut prin toate fără o întrerupere generalizată a alimentării. Dar reziliența construită doar pe solidaritate și bunăvoință nu poate fi o strategie pe termen lung. Avem nevoie de infrastructură, de cabluri, transformatoare, echipamente și oameni pregătiți”, a punctat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Unul dintre subiectele centrale ale intervenției a fost dezvoltarea interconexiunilor, în acest context Republica Moldova fiind în proces de tranziție de la dependența de un singur coridor principal de import la construirea unei rețele de interconectare cu România mai diversificate.

Totodată, ministrul a subliniat că dezvoltarea infrastructurii energetice depinde nu doar de investiții în proiecte de anvergură, ci și de specialiști capabili, să proiecteze și să construiască în termen aceste proiecte de infrastructură strategică, precum și să opereze și să mențină noile rețele. Republica Moldova urmărește modernizarea operatorului de transport Moldelectrica, inclusiv prin modernizarea sistemelor SCADA/EMS, reabilitarea a 120 de stații electrice, dezvoltarea serviciilor de echilibrare și consolidarea noilor mecanisme de piață. În acest context, instruirea specialiștilor este deosebit de importantă, a menționat Dorin Junghietu.

„Fiecare kilometru de linie de 400 kV înseamnă ingineri, echipe de intervenție, specialiști în stații, manageri de proiect și personal calificat. Pentru o țară mică, competiția pentru acești oameni nu este doar națională, ci regională. De aceea, avem nevoie de cooperare între operatorii de sistem și de formare comună. Echipele noastre nu pot construi singure toate competențele de care avem nevoie”, a menționat ministrul.

În ceea ce privește producerea internă de energie, ministrul a subliniat că Republica Moldova nu este încă autosuficientă energetic și nici nu își propune să se izoleze. Obiectivul este reducerea expunerii la riscurile externe. Capacitatea de producere a energiei electrice din surse regenerabile a depășit 1 GW, iar dezvoltarea sistemelor de stocare reprezintă următoarea etapă importantă pentru flexibilitatea sistemului energetic.

Dorin Junghietu a evidențiat și rolul Ucrainei în arhitectura regională de securitate energetică. Republica Moldova are deja conexiuni electrice importante cu sistemul ucrainean, iar menținerea și dezvoltarea acestora oferă rute alternative în situații de avarie și contribuie la reziliența întregii regiuni.

În cadrul vizitei, Dorin Junghietu a participat și la Energy Grid Leaders’ Club, un forum restrâns, cu aproximativ 50 de reprezentanți de nivel înalt ai operatorilor sistemelor de transport și distribuție și ai autorităților responsabile de politicile energetice. De asemenea, ministrul a avut o întrevedere cu Damian Cortinas, președintele Consiliului de Administrație al Rețelei Europene a Operatorilor de Sisteme de Transport al Energiei Electrice (ENTSO-E). Discuțiile au vizat evoluția Î.S. „Moldelectrica”, membru observator al ENTSO-E din 2024, și pașii necesari pentru avansarea procesului de integrare deplină în structurile europene.

Summitul Energy Grid Intelligence Europe, organizat de revista The Economist, s-a concentrat pe una dintre provocările centrale ale tranziției energetice europene: capacitatea Europei de a planifica, autoriza și construi infrastructura de transport într-un ritm mult mai rapid și la o scară mai mare. Dezvoltarea rețelelor și a interconexiunilor este esențială nu doar pentru integrarea noilor capacități de producere, ci și pentru competitivitatea industrială, dezvoltarea centrelor de date și a inteligenței artificiale, precum și pentru securitatea energetică în fața riscurilor climatice, cibernetice și geopolitice.

În acest context, experiența Republicii Moldova aduce în discuția europeană o perspectivă directă asupra costului întârzierilor în dezvoltarea infrastructurii și asupra necesității de a avea acces predictibil la finanțare, echipamente și capacități de construcție.

„Europa nu are nevoie doar de mai multe rețele, ci de o rețea mai extinsă. Republica Moldova este pregătită să construiască rețele. Ceea ce avem nevoie acum sunt finanțări predictibile, acces la echipamente și oameni care să poată transforma proiectele în infrastructură funcțională”, a conchis Dorin Junghietu.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...