Ion Ceban, primarul capitalei și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), a publicat „imagini dramatice în nordul țării, pe râul Nistru, că ți se rupe inima”, informează TRIBUNA.
„Butonul stop a fost apăsat și marii salvatori încep să-și facă emoții pentru Chișinău. La Stația de Captare din Vadul lui Vodă am realizat toate cele necesare: pompe suplimentare, stația plutitoare, baraj de protecție. Încetați să mai spuneți că acolo nu s-a făcut nimic, deoarece cunoașteți totul despre toate instalațiile. Cele 30 de sonde alternative, mina Chișinău, sunt pe deplin funcționale, doar că autoritățile centrale și toate părțile trebuie să înțeleagă un singur lucru: este vorba de peste 1 milion de oameni. La Stația de Captare trebuie doar să ajungă apă, iar acest lucru ține de negocierile la nivel politic, național și internațional.
Trebuie să fim informați despre ce anume se negociază sau să fim parte din Comisia Nistreană și să vedem direct ce se discută acolo. Despre asta am anunțat și astăzi, în cadrul unei ședințe la Guvern, și despre asta vom comunica și mâine. În rest, toate scenariile au fost luate în calcul de către specialiști, ingineri și tehnicieni și au fost întreprinse toate măsurile imediate la Stația de Captare”, a spus edilul.
Ion Ceban s-a declarat deschis să comunice și să ofere toate datele, așa cum și până acum am comunicat.
„Iar noi, la rândul nostru, trebuie să fim informați zilnic cu datele veridice la zi, dar și pentru ziua următoare, despre ce se întâmplă cu deversările. Dacă cei de la PAS sunt gata să caute soluții suplimentare, din interior sau din exterior, am fost permanent deschiși pentru acest dialog. Dar aceste soluții trebuie să fie reale și rapide. Noi am spus ce trebuie să facă Guvernul și cei responsabili de securitate, iar pentru soluții fantasmagorice nu este cazul. Rugăm să nu o faceți pe salvatorii prin conferințe de presă, pe rețelele de socializare și prin declarații frumoase la televizor. Cu gazul ați rezolvat, cu benzina și motorina ați rezolvat, cu căldura ați rezolvat. A rămas să ne salvați cu apa!”, a mai spus oficialul.







