[ X ]
Important29 Septembrie 2026 14:48

PSRM, în cadrul opoziției parlamentare unite, vine cu inițiativa de suspendare din funcție a președintelui Maia Sandu

Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, alături de fracțiunile opoziției parlamentare, lansează procedura de suspendare a Maiei Sandu din funcția de Președinte al Republicii Moldova. Despre aceasta a declarat deputatul PSRM Pavel Voicu în cadrul unui briefing susținut la Parlament, unde a fost anunțată această inițiativă, informează TRIBUNA.

„Cetățenii consideră că președintele țării trebuie să fie garantul respectării Constituției și a legislației, garantul suveranității, neutralității și independenței Republicii Moldova, dar nu să le încalce de fiecare dată când acest lucru corespunde intereselor unui singur partid”, a declarat Pavel Voicu.

Conform articolului 89 din Constituția Republicii Moldova, propunerea de suspendare din funcție a președintelui poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați. Pentru aprobarea acesteia sunt necesare două treimi din voturile parlamentarilor. În cazul aprobării propunerii, în termen de 30 de zile se organizează un referendum privind demiterea președintelui din funcție.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...