[ X ]
Important29 Septembrie 2026 14:54

Igor Grosu: Iată că opoziția s-a unit. Credeți că pentru a condamna dronele rusești care ne pun în pericol? Nu

Igor Grosu, președintele Parlamentului și președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat că a urmărit cu mare interes conferința de presă organizată de partidele lui Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi, informează TRIBUNA.

„Iată că opoziția s-a unit. Credeți că pentru a condamna dronele rusești care ne pun în pericol? Nu. Așa speram și eu. Sau pentru că au găsit soluții reale de a cumpăra gaz mai ieftin? Sau poate pentru că știu cum să aducă apă în Nistru? Sau pentru că au decis să contribuie la avansarea Republicii Moldova pe calea aderării la UE? Niciuna dintre acestea.

S-au unit ca s-o dea jos pe Președinta Maia Sandu. Curios că nici nu au ieșit liderii acestor partide. Le-o fi fiind rușine de propria inițiativă. Poate e o comandă de mai sus și nici ei nu vor să se asocieze cu acest ordin”, a spus el.

Potrivit spuselor sale, majoritatea celor cu inițiativa rușinoasă au fost la putere. Unii chiar au vrut să pună pe seama cetățenilor pretinsa datorie de miliarde a regiunii transnistrene la gaz către Federația Rusă. Alții au lucrat cu FSB ca să câștige alegerile. Unii și azi lucrează.

„Cel puțin am văzut azi, încă o dată, ce-i unește. Ordinele rușinoase venite de la Moscova pentru subminarea suveranității și viitorului țării noastre. Maia Sandu a fost aleasă Președintă de aproape 1 milion de cetățeni. Care au cerut și așteaptă lucruri concrete: să devenim stat membru al UE, să păstram pacea acasă, să fim alături de oameni în fața greutăților care au lovit Republica Moldova și să reușim repornirea economiei.

Să vrei să o dai jos pe Maia Sandu înseamnă să nesocotești voința poporului și să te supui doar interesului Rusiei. Doar în interesul Rusiei este ca Moldova să-și piardă direcția spre UE, să fie folosită în războiul de agresiune pornit de Rusia împotriva Ucrainei, să-și piardă respectul și prietenii din regiune, să intre în haos și instabilitate internă. Precis nu în interesul cetățenilor.

Și, apropo, suntem mândri de premiile internaționale oferite doamnei Președintă, pentru că sunt simbolul luptei pentru democrație a tuturor moldovenilor.

PAS susține în totalitate eforturile Președintei Maia Sandu de a construi un stat european, puternic și demn. În ciuda greutăților, Moldova merge înainte și vom face tot posibilul ca să nu revenim într-un trecut în care cei aflați azi la tribuna inițiativei rușinoase conduceau țara. Modelul lor este modelul unui stat care își arestează tinerii, trimite bombe care ucid copiii și cheltuie toți banii pentru război, ținând populația în sărăcie”, a mai spus liderul partidului de guvernare.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...