[ X ]
Important24 Septembrie 2026 09:04

Poliția a fost sesizară de cetățeni despre unele explozii auzite

Cu referire la informațiile comunicate astăzi de Ministerul Apărării, despre survolarea spațiului aerian al țării noastre, Poliția a anunțat și informații suplimentare parvenite de la cetățeni, despre unele explozii auzite, informează TRIBUNA.

În jurul orei 07:45 au fost semnalate zgomote puternice, similare unor explozii, de un locuitor al satului Vadul Rașcov, raionul Șoldănești. Preliminar, aceasta s-ar fi produs în Camenca, partea din stânga Nistrului.

Între timp a mai parvenit o sesizare despre o altă explozie în preajma localității Cernița din raionul Florești. În prezent, polițiștii, împreună cu celelalte instituții abilitate, desfășoară verificări în teren pentru localizarea obiectelor și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Îndemnăm cetățenii să își păstreze calmul și să nu se apropie de obiecte necunoscute sau suspecte depistate la sol. În cazul observării unor astfel de obiecte, apelați imediat Serviciul 112â

Poliția a anunțat că locul producerii exploziei, auzite în zona localității Cernița, raionul Florești, a fost localizat pe un câmp din adiacentul unei ferme.

Preliminar, victime nu au fost raportate. La fața locului se îndreaptă toate subdiviziunile specializate ale Poliției, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și efectuarea expertizelor necesare.

Investigațiile sunt în desfășurare.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...