Comisia Electorală Centrală a anunțat că astăzi, 3 septembrie 2026, începe perioada electorală a alegerilor pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei, care vor avea loc la 15 noiembrie 2026, informează TRIBUNA.
Potrivit Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a scrutinului, perioada electorală cuprinde toate etapele necesare pregătirii și desfășurării alegerilor.
Urmează să fie constituite organele electorale inferioare și organizate secțiile de votare, recepționate și examinate documentele pentru înregistrarea candidaților la funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei. Totodată, vor fi actualizate listele electorale și vor fi desfășurate activități de informare a alegătorilor și de instruire a funcționarilor electorali. Etapele ulterioare vor viza organizarea votării și totalizarea rezultatelor alegerilor.
Potrivit prevederilor legale, perioada electorală se va încheia odată cu confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului Guvernatorului (Bașcanului) Găgăuziei.
Campania electorală va începe la 16 octombrie 2026.
Amintim că, în aceeași zi, pe 15 noiembrie 2026, vor avea loc și alegerile deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei.







