[ X ]
Important27 August 2026 11:20

Dmitri Torner: Atâta timp cât suntem stat independent, avem pentru ce munci, avem pentru ce lupta

Dmitri Torner, lider al Partidului “NOI – Noua Opţiune Istorică”, a felicitat cetățenii cu a 35-a aniversare de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, informează TRIBUNA.

“Acum 35 de ani Republica Moldova a ales calea democraţiei, a ales să construiască un stat de drept cu o veritabilă economie de piaţă. Şi această alegere a fost una corectă, chiar dacă astăzi ţara noastră se confruntă cu probleme în diverse domenii. Dar, indiferent de aceste probleme, ceea ce contează cu adevărat este Independenţa. Atâta timp cât suntem un stat independent, putem construi, ne putem dezvolta, putem stabili obiective şi le putem realiza. Atâta timp cât suntem stat independent, avem pentru ce munci, avem pentru ce lupta.

Şi eu sunt sigur că, în final, vom reuşi să realizăm toate obiectivele cu adevărat importante, iar Republica Moldova va ajunge un stat modern, cu democraţie funcţională şi cu un înalt nivel de prosperitate pentru cetăţeni!

La mulţi ani Republica Moldova!”, a spus politicianul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...